Rusia şi Turcia au făcut exerciţii navale comune în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi Turcia au efectuat recent o serie de exerciţii navale comune în Marea Neagră, fapt ce ar putea semnala că Ankara începe să se îndepărteze de Occident, comentează  „The National Interest“.

Manevrele militare comune, care au primit numele PASSEX, au venit în contextul în care Turcia se pregăteşte pentru referendumul constituţional din 16 aprilie în urma căruia preşedintele Recep Tayyip Erdogan ar putea să-şi extindă semnificativ prerogativele, fapt ce nu este văzut cu ochi buni de mulţi lideri din Vest.

Occidentul nu a văzut cu ochi buni nici campania de epurare dusă de autorităţile de la Ankara în urma puciului eşuat din luna iulie a anului trecut.

În acest context, relaţiile dintre Ankara şi Moscova au devenit mai apropiate. Iar exerciţiile militare comune ar putea fi interpretate ca un mesaj adresat Vestului, inclusiv Alianţei Nord-Atlantice, adaugă sursa citată.  

Potrivit Ministerului rus al Apărării, în manevre au fost implicate trei nave ruseşti - noua fregată Amiral Grigorovici, echipată cu rachete de croazieră cu rază lungă Kalibr, dragorul Viceamiral Zaharin şi nava de patrulare Raptor. Ankara trimis la exerciţii fregata Barbaros şi corveta Buyukada.

Exerciţiile au vizat „organizarea comunicării, respingerea atacurilor lansate de dispozitive de mici dimensiuni, dar de mare viteză“ şi au inclus şi „operaţiuni de inspecţie şi de căutare şi salvare a unor persoane“, după cum a precizat Ministerul rus al Apărării.

Publicaţia citată nu exclude însă ca relaţia cu Moscova pe care o construieşte Ankara să fie doar o manevră tactică. 

„Este un mijloc de a face presiuni asupra Alianţei şi de a arăta că Turcia are opţiuni geopolitice“, a afirmat, la rândul său, analistul militar rus Michael Kofman, de la Centrul pentru Analize Navale. 

În acest timp, pentru Kremlin „este o şansă de a arăta guvernelor occidentale că NATO nu poate să-şi împiedice membrii să coopereze cu armata rusă“, a afirmat Paul Sanders, director al centrului care răspunde de publicaţia „The National Interest“.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare