Rusia respinge acuzaţiile potrivit cărora un centru de reflecţie apropiat lui Putin a elaborat un plan pentru a influenţa alegerile din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a respins joi drept false informaţii publicate de Reuters potrivit cărora un centru de reflecţie controlat de preşedintele Vladimir Putin a dezvoltat un plan pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, în favoarea lui Donald Trump.

"Se pare că, în conşiinţa lor conspiraţionistă, autorii acestei fantezii nu au luat în calcul realitatea în faţa fanteziilor lor dorite, pentru a atrage din nou atenţia asupra temei (...) participării Rusiei la campania electorală din Statele Unite”, a declarat directorul centrului de reflecţie Mihail Fradkov, citat într-un comunicat.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că oamenii nu ar trebui să ia în calcul informaţii lansate de surse citate sub acoperirea anonimatului. „Nu ştiu nimic despre acest lucru, pot să spun doar că şapte surse sub acoperirea anonimatului nu fac cât una reală”, a atras el atenţia.

Şapte oficiali americani au dezvăluit că un think-tank guvernamental controlat de către preşedintele rus a redactat un plan pentru a înclina balanţa electorală la alegerile prezidenţiale din 2016 în direcţia republicanului Donald Trump, precum şi pentru a submina încrederea votanţilor în sistemul electoral din Statele Unite, relatează Reuters.

De asemenea, oficialii au precizat că două documente confidenţiale realizate de acest think-tank au stat la baza concluziilor prezentate de agenţiile de informaţii americane cu privire la efortul intensiv depus de partea rusă pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA.

Agenţiile de informaţii ar fi obţinut documentele controversate, care au fost realizate de către Institutul Rus pentru Studii Strategice, abia după alegerile câştigate de Donald Trump.

Instititul Rus pentru Studii Strategice este condus de oficialii pensionaţi ai agenţiilor ruse de informaţii externe, care au fost numiţi direct de administraţia Putin.

Vladimir Putin a negat în repetate rânduri orice implicare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

La rândul său, Trump susţine că activităţile ruse nu au avut niciun impact asupra rezultatelor cursei prezidenţiale, iar investigaţiile actuale nu au produs nicio dovadă publică cu privire la o colaborare între asociaţii campaniei republicane şi Rusia în scopul manipulării rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată