Rusia: o decizie de destituire luată de Putin, contestată în premieră la Curtea Supremă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihail Ignatiev, primul oficial rus din era Putin care îşi contestă actul de destituire la Curtea Supremă FOTO Global Look Press/ Komsomolskaya Pravda

Un oficial rus de rang înalt, Mihail Ignatiev, concediat de către preşedintele Vladimir Putin în ianuarie în urma unor scandaluri, a contestat destituirea sa la cea mai înaltă instanţă judiciară rusă - un prim caz de acest fel de mai bine de 20 de ani, relatează AFP.

Mihail Ignatiev, fostul conducător al Ciuvaşiei, o regiune situată la aproximativ 700 de kilometri distanţă de Moscova, a contestat la 20 mai decretul lui Putin la Curtea Supremă, care urmează să examineze cazul la 30 iunie, potrivit unui document postat pe site-ul Curţii.

Ignatiev, care a condus Ciuvaşia din 2012 în 2020, a fost destituit la 29 ianuarie, în urma unei glume proaste.

El a ţinut cheile unui vehicul deasupra capului unui salvator, care a fost nevoit să sară să le ia. 

Această scenă, filmată, a devenit virală pe web şi i-a scandalizat pe ruşi.

Ignatiev provocase un val de indignare cu doar câteva zile mai înainte, îndemnând la „uciderea” jurnaliştilor şi bloggerilor care critică puterea.

După mai multe zile de polemică, Vladimir Putin, care dispune de dreptul de a destitui oficiali regionali, a decis să-l dea afară, din cauză că Ignatiev i-ar fi „pierdut încrederea”.

Presa rusă scrie că este vorba despre primul caz în justiţie de acest fel de la venirea la putere a lui Putin în 2000.

Două cazuri asemănătoare au avut loc în anii '90, în timpul preşedinţiei lui Boris Elţîn.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete