Rusia îşi înteţeşte acţiunile în stilul Războiului Rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse Foto: EPA

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a declarat adesea în timpul campaniei sale electorale pentru prezidenţiale că şi-ar dori să se înţeleagă bine cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, însă atacul american asupra unei baze din Siria care a avut loc la începutul lunii a schimbat datele problemei.

La scurt timp după ce Trump a ordonat atacul, ca reacţie la un presupus atac chimic atribuit forţelor preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Kremlinul, care-l susţine pe liderul de la Damasc, a transmis mai multe semnale că nu va renunţa prea repede la poziţia sa, care aminteşte de Războiul Rece, comentează „Business Insider“.

Concret, joi seară, SUA au detectat avioane militare ruseşti în zona de coastă a statului Alaska pentru a patra oară la rând în numai patru zile. Astfel, luni, avioane de luptă americane au interceptat două bombardiere ruseşti în zona Insulei Kodiak, zburând alături de ele timp de aproximativ 12 minute până când acestea au făcut cale întoarsă. Marţi, NORAD (Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială) a identificat din nou bombardiere ruseşti la circa 36 de mile de coasta Alaskăi.

Miercuri, două avioane-spion ruseşti au zburat în apropiere de Insulele Aleutine din Marea Bering şi au rămas în zona americană de apărare aeriană câteva ore până să se întoarcă din drum. 

În acest context, oficiali ai Pentagonului au afirmat că suspectează că Rusia testează modul în care răspund Forţele Aeriene americane în faţa acestor şicane.

„Joc de-a şoarecele şi pisica“

„Nu am mai văzut un asemenea nivel de activitate de câţiva ani“, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al NORAD, John Cornelio. El a adăugat însă că aceste acţiuni nu sunt fără precedent sau „neobişnuite“. Totuşi, Rusia nu a mai recurs la astfel de zboruri din anul 2015.

„Acest joc de-a şoarecele şi pisica se desfăşoară de ceva vreme“, a afirmat, la rândul său, Howard Stoffer, un fost angajat al Deprtamentului de Stat american. Putin „încearcă să avertizeze SUA că ruşii sunt peste tot şi că îşi extind din nou puterea militară“, a explicat acesta la CNN. 

În ceea ce priveşte regimul Assad, motivele pentru care Rusia îl sprijină sunt multiple, notează „Business Insider“. Singura bază navală a Rusiei la Marea Mediterană este situată la Tartus, pe coasta de vest a Siriei. Totodată, Rusia îi vinde lui Assad mari cantităţi de arme, inclusiv avioane şi rachete de croazieră.

În plus, Putin se foloseşte de această demonstraţie de forţă pentru a obţine şi mai mult sprijin pe plan intern şi pentru a-şi proiecta puterea în afara graniţelor Rusiei.

În acest timp, în estul Ucrainei, unde separatiştii sprijiniţi de Rusia duc din 2014 o luptă continuă cu noul guvern, doi soldaţi au fost ucişi joi în oraşul Avdiivka şi alţi opt au fost răniţi în alte zone.

Deşi numărul victimelor a scăzut luna aceasta pe fondul unui nou armistiţiu, anunţat la 1 aprilie, ministrul polonez de Externe, Witold Waszczykowski, a declarat recent că Rusia va răspunde atacului american din Siria prin intensificarea războiului din Ucraina.

Cât priveşte Siria, Assad şi-a mutat avioanele în baze protejate de rachete ruseşti pentru a descuraja noi potenţiale lovituri aeriene ale americanilor. Totuşi, SUA ar putea ataca aceste baze. Numai că asemenea acţiuni s-ar putea solda cu decese în rândul soldaţilor ruşi, existând astfel riscul izbucnirii unui război total.

Pe de altă parte, Moscova a ordonat recent unor forţe mercenare din Asia Centrală şi din Caucazul de Nord şi de Sud, supanumite şi „Trupele speciale ale URSS“, să lupte sub conducerea Assad. 

Totodată, Kremlinul a anunţat de curând că intenţionează să dezvolte „cel mai mare portavion din lume“ pentru a concura cu cele americane din clasa Nimitz.

Chiar dacă Rusia a susţinut că multe dintre acţiunile sale din Siria sunt determinate de lupta împotriva terorismului, conflictul său cu Occidentul, acţiunile sale de spionaj şi tentativele sale de amestec în treburile altor state nu pot fi negate, comentează „Business Insider“, adăugând că este totuşi dificil de anticipat dacă situaţia se va înrăutăţi.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!