Rusia denunţă expulzarea de către Bulgaria a şefului Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia

0
Publicat:

Autorităţile bulgare l-au expulzat pe şeful Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia, arhimandritul Vasian, invocând raţiuni de securitate naţională, a semnalat joi ambasada rusă în Bulgaria.

Biserica Ortodoxă Bulgară

"Pe 21 septembrie anul acesta, autorităţile bulgare au luat măsuri dure şi atroce expulzându-l pe şeful Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia, arhimandritul Vasian", se arată într-un anunţ postat pe Facebook de ambasada Rusiei, care menţionează că "autorităţile bulgare îl consideră pe Părintele Vasian o ameninţare la adresa securităţii naţionale", iar expulzarea îi priveşte de asemenea pe alţi doi membri ai bisericii Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni din Sofia, potrivit Agerpres.

Ambasada rusă a emis între timp un comunicat cu un protest virulent. "Suntem scandalizaţi de existenţa şi forma deciziei luate de partea bulgară. Este evident că actualul leadership al Bulgariei şi-a stabilit ca obiectiv nu doar distrugerea legăturilor socio-politice, culturale şi umanitare între ţările noastre, ci şi ruperea relaţiilor între bisericile ortodoxe soră rusă şi bulgară şi să stârnească popoarele rus şi bulgar unul împotriva celuilalt", acuză ambasada rusă.

Guvernul de la Sofia nu a confirmat deocamdată expulzările, dar a anunţat săptămâna trecută că arhimandritul Vasian vizita frecvent Macedonia de Nord "pentru a desfăşura misiuni încredinţate de serviciile ruse de informaţii cu scopul de a semăna discordie în biserica macedoneană".

Ulterior, pe 17 septembrie, Macedonia de Nord a declarat persona non-grata trei diplomaţi ruşi, printre care şi arhimandritul Vasian.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat