Rusia, aproape de un raport final privind tragedia de la Smolensk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia aviatică rusă a terminat strânsul dovezilor privind cauza prăbuşirii avionului prezidenţial polonez în apropiere de aeroportul din Smolensk, în luna aprilie, şi a început să scrie raportul final.

Finalizarea raportului va dura între şase săptămâni şi două luni, a declarat Oleg Iermolov, de la Comisia aviatică interstatală, relatează Radio Polonia.

Iermolov va prezenta anchetatorilor polonezi şi dosarele privind reparaţiile pe care le-a suferit avionul Tu-154 în oraşul rus Samura, înainte de a se prăbuşi în 10 aprilie. Cele opt volume de dosare vor fi transmise, probabil, miercuri, prin canale diplomatice.

Avionul Tu-154 a fost supus unei revizii complete în uzina aviatică rusă Samara, în perioada iunie-decembrie 2009. Aeronava a fost construită în 1990 şi a fost reparat din cinci în cinci ani. Anul trecut i-au fost verificate toate sistemele, iar trei motoare au fost supuse la reparaţii majore.

Iermolov a precizat că Varşovia va primi şi documente care confirmă că echipele de controlori de trafic aerian de la Smolensk erau calificate şi pregătite.

Edmund Klich, şeful Comisiei naţionale de anchetă a accidentelor aviatice a participat la o simulare de zbor care a reconstruit aterizarea avionului Tu-154.

Testele au fost făcute în iunie şi iulie, pe un simulator de la aeroportul Şeremetievo. Am făcut teste în diferite condiţii, a spus el.

Ministerul polonez de Interne analizează în prezent datele de la teste.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
„Profesorul Apocalipsă”, consilierul lui Putin, amenință cu un al treilea război mondial: „Marea Britanie va fi distrusă cu arme nucleare”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
PSD îl amenință pe Bolojan cu moțiunea de cenzură: „Să plece! Cineva trebuie să își asume”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”