Rusia anunţă că va inspecta navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene

0
Publicat:

Ucraina a solicitat crearea unor patrule militare internaţionale în Marea Neagră, sub mandat ONU şi cu participarea unor ţări riverane Mării Negre, care să garanteze securitatea navelor ce exportă cereale ucrainene.

Flotă rusească în Marea Neagră

Rusia a anunţat vineri că va inspecta navele ce se îndreaptă către porturile ucrainene, pentru a verifica dacă acestea transportă încărcături militare, după ce Ministerul rus al Apărării a avertizat că va considera aceste nave drept potenţiale ţinte militare, indiferent de pavilionul lor, în urma retragerii Rusiei din acordul care asigura un coridor navigabil sigur pentru exporturile ucrainene de cereale prin Marea Neagră, relatează agenţia EFE.

"Acum acolo nu mai există un coridor umanitar maritim, ci o zonă de risc militar maxim", a declarat la o conferinţă de presă Serghei Verşinin, viceministru rus de externe. Prin urmare, a adăugat acesta, "noi trebuie să ne asigurăm (...) Este deplin logic, mai ales după atacurile pe care (ucrainenii) le-au comis".

Potrivit diplomatului rus, inspectarea navelor pe mare este o practică obişnuită, se trimite o solicitare navei şi apoi este efectuată inspecţia menită să confirme că ambarcaţiunea nu are la bord încărcături militare, scrie Agerpres.

Ucraina a solicitat crearea unor patrule militare internaţionale în Marea Neagră, sub mandat ONU şi cu participarea unor ţări riverane Mării Negre, care să garanteze securitatea navelor ce exportă cereale ucrainene.

Referindu-se la această cerere a Kievului, viceministrul rus de externe a descris drept "periculoasă" şi "irealizabilă" posibilitatea ca nave militare turce să escorteze vrachierele ucrainene şi a respins de asemenea traversarea de către aceste nave comerciale a apelor teritoriale ale altor state din regiune (România, Bulgaria şi Turcia, n.red.) până în strâmtoarea Bosfor.

"Nu cred că Rusia poate fi ocolită, indiferent ce spune Kievul, în soluţionarea problemelor legate de Marea Neagră, sau a celor cu securitatea alimentară. Este pur şi simplu imposibil", consideră diplomatul rus.

El a asigurat că Rusia are în vedere îngrijorarea manifestată de ţările sărace care au nevoie de cereale, şi se află în contact cu acestea pentru găsirea unor soluţii, în timp ce Moscova caută, inclusiv prin contacte cu Turcia, noi itinerarii de transport pentru exportul de cereale şi îngrăşăminte ruseşti după suspendarea Iniţiativei Mării Negre.

Rusia s-a retras luni din această iniţiativă, acuzând că nu a fost respectată componenta înţelegerii ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei după agresiunea acesteia contra Ucrainei.

Serghei Verşinin a menţionat că memorandumul încheiat în cadrul acestei înţelegeri care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur pe Marea Neagră ar putea fi repus în aplicare dacă vor fi îndeplinite condiţiile cerute de Moscova, printre care se numără reconectarea băncii agricole ruse Rosselkhoznadzor la sistemul internaţional de plăţi SWIFT.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani