Rusia ameninţă cu un tsunami nuclear în Marea Neagră. Analiştii sfătuiesc SUA să ia poziţie şi să taie din faşă o asemenea idee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„The New York Times” scrie că, în timp ce oficialii americani şi cei ai NATO celebrau activarea sistemului de apărare antirachetă din Europa, cu tăieri de panglici şi fanfară, Rusia a tot agitat arma nucleară: rachete, terenuri, submarine cu încărcături atomice. Cercetătorul Steven Pifer, de la Institutul Brookings, susţine că Occidentul trebuie să descurajeze Rusia să recurgă la arsenal nuclear.

Comentarorul rus Konstantin Bogdanov scrie pe Lenta.ru că bazele antirachetă din Europa de Est „vor deveni inevitabil ţinte prioritare în eventualitatea unui război nuclear, posibil chiar ţinte pentru lovituri preventive. Ţări precum România, care găzduiesc sistemul antirachetă american, ar putea deveni singurele victime, în timp ce Statele Unite s-ar reconcilia apoi cu Rusia „pe ruinele fumegânde ale elementelor est-europene din scutul antirachetă”, a scris analistul rus.

Orice redesfăşurare a unor rachete cu capacităţi nucleare în Europa Centrală ar putea duce totul la status quo-ul nervilor întinşi din anii 80, scrie New York Times citând declaraţii făcute de purtătoarea de cuvânt a MAE rus, care a acuzat SUA că încalcă tratatul din 1987 referitor la forţele nucleare cu rază medie de acţiune. Preşedintele Putin a avertizat că Rusia s-ar putea retrage din acest tratat, în timp ce Statele Unite au acuzat anul trecut Rusia că încalcă tratatul pentru că nu a declarat raza de acţiune reală a două tipuri de rachete, menţionează New York Times.

Submarinul ce ar provoca un tsunami nuclear 

În toamnă, reaminteşte publicaţia americană, oficiali ruşi din domeniul securităţii au părut să sugereze şi un alt răspuns militar la sistemul apărării antirachetă – o dronă submarină, care ar putea transporta şi detona un mecanism nuclear în apele Mării Negre, ceea ce ar provoca un tsunami radioactiv care să inunde şi să contamineze oraşele de coastă. Informaţia s-ar fi scurs în timpul unei reuniuni de securitate la nivel înalt, când o cameră de televiziune ar fi surprins accidental schiţa acestei arme.

„Submarinul ar anihila importante obiective economice ale unui inamic din zona de coastă, provocând garantat pierderi inacceptabile pe teritoriul ţării prin formarea unei arii vaste de contaminare radioactivă, incompatibilă cu desfăşurarea unei activităţi militare, economice sau de alt tip pentru o lungă perioadă de timp”, afirma textul care însoţea schiţa surprinsă „accidental” de obiectivul camerei de filmat.

Occidentul trebuie să descurajeze Rusia să recurgă la arsenal nuclear

Cercetatorul Steven Pifer, de la Institutul Brookings, crede că, in ciuda unor voci, Statele Unite nu trebuie sa riposteze prin escaladare, la ameninţarile Moscovei, scrie Europa Liberă. Dar el spune ca ministrul Apărarii Ash Carter ar trebui să mearga mai departe şi să respingă explicit afirmaţiile ruşilor cu privire la armamentul nuclear.

Putin însuşi are o retorică periculoasă când vorbeşte despre forţa nucleară a Rusiei şi spune de exemplu că atunci când a invadat Crimea era pregătit să lanseze o alarmă nucleară. Ambasadorul rus în Danemarca a ameninţat anul trecut cu folosirea de arme nucleare. Steven Pifer scrie că declaraţiile sunt primejdioase ţinând cont de doctrina militară rusă de escaladare în vederea reducerii conflictelor, ceea ce ar putea însemna poate folosirea de armament nuclear de mică putere pentru a impune o pace favorabilă Kremlinului.

Cercetătorul nu crede că NATO are motive să-şi mărească puterea de reacţie nucleară şi aşa substanţială. Dar chiar şi asa, Steven Pifer este de părere că Occidentul trebuie să descurajeze Rusia să recurgă la arsenal nuclear. Pentru asta, crede Pifer, este nevoie de o luare de poziţie majoră a şefului Pentagonului în care să respingă retorica războinică a Moscovei.

Steven Pifer notează că ministrul trebuie să sublinieze că armament nuclear nu poate fi folosit nici măcar în cantităţi mici pentru că asta ar fi nu doar extrem de periculos dar ar deschide o cutie a Pandorei. Acesta crede Pifer că ar trebui să fie mesajul pe care Putin trebuie să-l audă la summitul NATO din iulie. Alianţa nu trebuie să-l lase pe Putin să creadă că un conflict nuclear, fie şi limitat, este acceptabil sau poate fi o tactică de succes.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!