Rusia a arestat patru femei considerate agente ale serviciilor speciale din Ucraina. „Au fost instruite pe teritoriul ucrainean”

0
Publicat:

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat vineri arestarea a patru femei presupuse agente ale serviciilor speciale ucrainene. Sunt acuzate că ar fi pregătit atentate în Rusia împotriva unor ofiţeri de rang înalt şi a unor obiective energetice.

Cele patru femei riscă până la 30 de ani de închisoare Foto: arhivă

FSB a pus capăt activităţilor celor patru femei agente, recrutate de serviciile speciale ucrainene”, se afirmă într-un comunicat al instituţiei.

Arestările au avut loc la Sevastopol (în Crimeea anexată), în Voronej (vest) şi în Rostov pe Don (sud). Cele patru femei „au fost instruite pe teritoriul ucrainean pentru a mânui arme de foc, a folosi mine şi explozibili şi în ghidarea dronelor" cu scopul de a „comite acte de sabotaj şi de terorism împotriva unor ofiţeri de rang înalt din cadrul Ministerului Apărării rus şi unor obiective energetice", susţine FSB, potrivit France Presse, citată de Agerpres. 

În timpul percheziţiilor la domiciliul acestora, a fost confiscat „un număr mare de explozibili", componente pentru dispozitive artizanale şi „mijloace de comunicare cu supervizorii lor ucraineni", potrivit FSB.

Cele patru femei riscă până la 30 de ani de închisoare. Mai mulţi responsabili ruşi sau proruşi având legătură cu conflictul din ţara vecină au fost vizaţi de atentate în ultimii trei ani.

Cele mai multe dintre aceste atacuri au fost atribuite Kievului sau serviciilor secrete ucrainene, ultimul din această serie a fost asasinarea generalului Igor Kirillov în decembrie la Moscova. Autorităţile ruse şi-au înmulţit din 2022 arestările pentru „spionaj", „trădare", „sabotaj", „extremism" sau „discreditarea armatei". De cele mai multe ori acestea au condus la ani grei de închisoare.

Din februarie 2022, mii de persoane au fost sancţionate sau încarcerate din cauza opoziţiei lor faţă de războiul Rusiei în Ucraina. 

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”