Refugiaţii nu vor mai avea nevoie de permis pentru a munci în Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat o lege care le permite refugiaţilor în Rusia să lucreze fără permis, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni pe site-ul de informaţii juridice oficiale, informează agenţia RIA Novosti.

Actul normativ semnat de liderul de la Kremlin îi scuteşte pe străinii care beneficiază de statutul de refugiat de obligaţia de a obţine un permis de muncă pentru a exercita activităţi profesionale pe teritoriul Rusiei.

Legea a fost aprobată de Consiliul Federaţiei (Camera superioară a parlamentului de la Moscova) la sfârşitul lunii aprilie.

Prin promulgarea acestui act normativ este urmărită elimine contradicţiilor dintre legile care reglementează situaţia legală a cetăţenilor străini şi cele privind statutul refugiaţilor în Rusia.

Un posibil motiv al acestei decizii poate fi reprezentat şi luarea măsurii de a exista un cadrul legal favorabil posibililor refugiaţi din Ucraina, din rândul proruşilor care în prezent organizează acţiuni violente împotriva puterii de la Kiev.

De asemenea, Vladimir Putin a acordat prin decret prezidenţial mai bine de 300 de decoraţii pentru „relatarea obiectivă a evenimentelor din Crimeea”, transmite cotidianul rus „Vedemosti”.

Prin decretul prezidenţial cu numărul 269, semnat la 22 aprilie, preşedintele Vladimir Putin a acordat medalii şi decoraţii de stat pentru mai bine de 300 de jurnalişti. Precedentul decret semnat de Putin, cu numărul 268, avea ca obiect „reinstaurarea în drepturi a persoanelor oprimate din Crimeea”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră