Putin vrea ca Occidentul să trateze Rusia „cu respect”

0
Publicat:

Președintele rus Vladimir Putin a afirmat, luni, la o întrevedere cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, că Occidentul trebuie să trateze Rusia „cu respect”, relatează EFE, conform Agerpres.

Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin s-au întâlnit, luni, la Soci. FOTO EPA-EFE (Arhivă Adevărul)

La începutul întâlnirii, care nu a fost anunțată de Kremlin, Lukașenko a afirmat că viitorul Europei este alături de Rusia și Belarus. 

„Împreună cu Rusia, unde au tot ce le trebuie. Iar ele (ţările europene) au ceea ce noi putem cumpăra: tehnologii şi alte lucruri. Ce altceva le mai trebuie?”, s-a întrebat retoric președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, conform imaginilor difuzate de televiziunea de stat. 

La cuvintele lui Lukașenko, Vladimir Putin a adăugat: „Să ne trateze cu respect”. 

Reuniunea a avut loc în stațiunea rusă Soci, situată pe litoralul estic al Mării Negre. 

În cadrul întâlnirii, liderul de la Kremlin a propus să fie dezbătute, în afară de situația din regiune, probleme de ordin economic, în principal planuri comune în domeniul alimentar și al fertilizanților. 

Alimente, fertilizanţi... Vor cumpăra. Deja cumpără. Ce-i drept, este mai complicat (din cauza sancţiunilor occidentale)... Vom găsi căi şi le vom vinde. Preţurile au crescut, dar nu din vina noastră”, a declarat Lukanşenko, care i-a mulţumit liderului de la Kremlin pentru că l-a invitat la întrunirea de la Soci. 

De asemenea, Lukașenko și-a exprimat convingerea că la conversațiile pe care le va purta cu omologul rus vor fi găsite „toate soluțiile”. 

Cauza noastră este justă. Vom învinge! Nu avem altă soluţie!”, susține preşedintele belarus. 

În ceea ce privește mobilizarea parțială a rezerviștilor în Rusia, Lukașenko a afirmat că „Rusia are resurse pentru a mobiliza 25 de milioane, aşa că 30.000 sau 50.000 n-au decât să fugă (...). Să fugă, căci se vor întoarce. Rămâne doar de stabilit ce-i de făcut cu ei”. 

În plus, liderul belarus a adăugat că el nu și-a făcut probleme atunci când, în anul 2020, mii de belaruși au părăsit țara după scrutinul prezidențial, numit de opoziție și comunitatea internațională drept fraudulos. 

Majoritatea cer să-i primim înapoi”, a declarat Lukaşenko.  

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”