Putin va anunța o nouă mobilizare și va institui legea marțială în mai multe orașe din Rusia, spune un analist politic

0
Publicat:

Vladimir Putin va anunța o nouă mobilizare masivă și va impune legea marțială în mai multe orașe din Rusia din cauza dificultăților întâmpinate pe frontul din Ucraina, afirmă un analist politic rus aflat în exil.

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Disperat din cauza dificultăților cu care se confruntă armata rusă în Ucraina și ineficienței mobilizării parțiale decretate la sfârșitul lunii septembrie, liderul de la Kremlin intenționează să ordone o nouă campanie de recrutare pentru război. Decretul ar urma să fie semnat în perioada sărbătorilor de iarnă. Mesajul de „convingere” ar putea fi că Rusia are nevoie de o nouă mobilizare pentru a „proteja” țara de o amenințare dinspre Occident, spune istoricul și analistul politic Valeri Solovei, fost profesor la Institutul de Stat pentru Relații Internaționale (MGIMO) din Moscova.

Canalul de Telegram General SVR susține de asemenea că Putin va ordona un „al doilea val de mobilizare”, anunțul urmând să fie făcut în „a doua jumătate a lunii ianuarie sau în februarie, concomitent cu instituirea legii marțiale la Moscova”. Acest val va include „și femeile” și va presupune închiderea granițelor pentru a evita fuga din țară, cum s-a întâmplat la scurt timp după decretarea mobilizării parțiale, precizează General SVR.

Ideea de mobilizare pentru un „război popular” îi aparține adjunctului șefului de cabinet de la Kremlin, Serghei Kirienko (60 de ani), care este considerat drept un candidat la succesiunea lui Putin.

În opinia lui Solovei, nu este exclus ca această măsură să declanșeze un puci la Moscova.

„Principala forță motrice a loviturii de stat nu va fi opoziția, ci elitele”, spune acest analist politic într-o emisiune difuzată pe YouTube.

Potrivit lui Solovei, Putin este bolnav și știe că se apropie de ziua în care nu își va putea exercita funcția.

„El și anturajul lui știu asta”, susține Solovei, potrivit căruia Putin suferă de cancer, Parkinson și o tulburare schizoafectivă.

Evgheni Prigojin, șeful celebrei companii militare private Wagner, se comportă deja de parcă Putin „nu mai există”, subliniază el.

Wagner a recrutat până la 35.000 de deținuți pentru războiul din Ucraina și postează filmulețe macabre cu execuții de „trădători”.

„Daily Mail”, care preia declarațiile lui Valeri Solovei și cele emise pe canalul General SVR, precizează că este extrem de dificil de stabilit veridicitatea acestor afirmații și a surselor lor, dar atât Solovei cât și General SVR au avut dreptate în legătură cu mobilizarea parțială anunțată de Putin în luna septembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical