Putin transmite că nu urmăreşte ceremonia de învestitură a lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Putin nu intenţionează să urmărească ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, care va deveni vineri cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, după o campanie în timpul căreia apropierea lui de preşedintele rus a fost evocată adesea, transmite AFP.

„Nu cred că (Putin, n. red.) intenţionează să urmărească (ceremonia de învestitură, n. red.) în direct. Este vorba, totuşi, de un eveniment cu o durată destul de lungă“, a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Ceremonia de învestitură a lui Donald Trump va fi difuzată în direct de postul rus de informaţii Rossia 24, notează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele american ales Donald Trump nu şi-a ascuns niciodată simpatia pentru Vladimir Putin şi s-a arătat multă vreme rezervat faţă de teza emisă de serviciile de informaţii americane privind o ingerinţă a Rusiei în favoarea lui în alegerile prezidenţiale din 8 noiembrie.

La 11 ianuarie, Trump a recunoscut pentru prima dată că Moscova se află la originea atacurilor cibernetice asupra Partidului Democrat, fapt dezminţit în mod ferm de Rusia.

Pe vremea lui Barak Obama, preşedintele american la sfârşit de mandat, relaţiile dintre Moscova şi Washington s-au degradat puternic, atingând nivelul maxim de tensiune după anexarea de către Rusia, în 2014, a Peninsulei Crimeea, urmată de un conflict între Kiev şi separatiştii proruşi în estul Ucrainei.

Oficialii ruşi salută învestirea în funcţie a lui Trump

Oficialii ruşi salută învestirea în funcţie a lui Donald Trump ca startul a ceea ce speră să fie o perioadă de relaţii mai bune cu Statele Unite, relatează Associated Press, potrivit news.ro.

Promisiunile lui Trump de a ameliora relaţiile cu Moscova au încântat elita politică rusă, mai ales că vin după escaladarea tensiunilor cu Washingtonul în urma crizei din Ucraina şi războiului din Siria.

Premierul rus Dmitri Medvedev a insistat că, deşi nu este clar ce direcţie va adopta Trump după învestire, „suntem pregătiţi să ne facem partea de muncă pentru îmbunătăţirea relaţiei“.

Medvedev, care a fost preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012, când Vladimir Putin a fost premier, a criticat dur administraţia Obama pentru că s-a bazat pe „forţă brută şi presiune“ în relaţiile cu Rusia.

Marţi, Vladimir Putin şi-a reiterat speranţa de a restabili relaţii „normale“ cu Statele Unite, după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă.

Anterior, el a acuzat administraţia Obama că încearcă să îl submineze pe preşedintele ales Donald Trump prin răspândirea de acuzaţii false privind materiale compromiţătoare pe care Moscova le-ar avea despre republican.

Întrebat despre presupusul dosar privind activităţile sexuale ale lui Trump într-un hotel din Moscova, Putin a dat asigurări că este vorba de un „fals“ şi că cei care l-au comandat sunt „mai rău decât prostituatele“.

La rândul său, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Moscova este dispusă să discute cu Trump şi cu echipa sa despre arme nucleare, despre scutul antirachetă din Europa şi despre Siria.

El a apreciat că cele două ţări pot rezolva împreună multe dintre problemele lumii.

Avertizând că noua administraţie americană trebuie să se instaleze în funcţie înainte să fie trase concluzii, Lavrov a semnalat că este încurajat de declaraţiile echipei lui Trump de până acum, care sugerează că va fi posibilă o relaţie pragmatică.

„Trump are un set de opinii deosebite, care diferă mult de cele ale predecesorilor săi“, a explicat Lavrov, care a acuzat administraţia Obama că a distrus cooperarea dintre Moscova şi Washington şi că a încercat să recruteze diplomaţi ruşi ca agenţi.

„Concentrându-ne pe o căutare pragmatică a intereselor reciproce putem rezolva multe probleme“, a spus ministrul de Externe de la Moscova.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"