Putin, reacţie vehementă în cazul otrăvirii lui Navalnîi: „Pacientul trebuia supravegheat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că opozantul său numărul unu Aleksei Navalnîi nu a fost otrăvit de către serviciile speciale (FSB), pentru că altfel ar fi fost mort, relatează AFP.

„Pacientul clinicii berlineze are susţinerea serviciilor speciale americane (...). Şi, aşa cum este cazul, el trebuie să fie supravegheat de către serviciile speciale (ruse FSB). Însă asta nu înseamnă că trebuia să fie otrăvit”, a declarat el.

„Dacă s-ar fi vrut (acest lucru), afacerea ar fi fost dusă la capăt”, a declarat liderul de la Kremlin în conferinţa sa de presă anuală.

Putin refuză să pronunţe numele criticului său şi-l desemnează evocând locul unde a fost spitalizat după otrăvirea acestuia.

El a respins astfel o anchetă recentă a publicaţiilor Bellingcat, CNN, Der Spiegel şi The Intercept care vede mâna FSB-ului, fostul KGB, căruia Putin i-a fost o vreme director, în spatele acestei ultime tentative de asasinat a lui Navalnîi.

„Aceasta nu este o anchetă, ci legitimarea conţinuturilor (pregătite) de către serviciile speciale americane”, a continuat Putin cu acuzaţiile.

Potrivit acestei anchete, care are la bază analiza unor date telefonice şi de călătorie - divulgate online în Rusia -, agenţi FSB specializaţi în armament chimic îl filau pe opozant din 2017.

Aceşti agenţi FSB erau prezenţi la 20 august la Tomsk, oraşul din Siberia în care a avut loc otrăvirea, potrivit acestei îndelungate investigaţii.

Moscova a dezminţit în mai multe rânduri că opozantul a fost otrăvit la Tomsk şi a acuzat că substanţa toxică de tip Noviciok detectată de laboratoare occidentale în urma spitalizării lui Navalnîi în Germania nu era prezentă în organismul opozantului pe când acesta era tratat în Rusia.

Diverse alte versiuni au fost evocate de către oficiali ruşi - o înscenare, o otrăvire voită a opozantului, o intoxicaţie orchestrată de către serviciile speciale străine sau probleme de sănătate din cauza regimului său alimentar sau a consumului de alcool.

Moscova nu vrea să deschidă o anchetă în acest caz, aşa cum a cerut Berlinul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”