Putin l-ar fi preferat pe Steve Witkoff drept interlocutor al SUA în negocierile cu Rusia

0
Publicat:

Președintele rus Vladimir Putin ar fi avut un rol indirect în alegerea lui Steve Witkoff ca principal interlocutor al administrației Trump în dialogul cu Moscova, folosindu-se de relațiile sale cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, potrivit unei analize publicate de The Wall Street Journal.

foto profimedia

Surse citate de publicația americană susțin că Putin și-ar fi exprimat interesul explicit pentru o întâlnire cu Witkoff. Invitația de a veni în Rusia ar fi fost transmisă de Kirill Dmitriev, trimisul special al Kremlinului, care ar fi apelat la prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman ca intermediar. Articolul notează că Dmitriev și liderul saudit au o relație apropiată de mai mulți ani.

Casa Albă respinge însă această versiune. Adjuncta purtătorului de cuvânt, Anna Kelly, a declarat pentru The Wall Street Journal că decizia de a-l desemna pe Witkoff a aparținut exclusiv președintelui american Donald Trump. Ea a catalogat drept „absurdă” orice sugestie potrivit căreia state străine ar fi influențat această numire.

Potrivit acelorași surse, în timpul unei vizite a lui Witkoff în Arabia Saudită, prințul Mohammed bin Salman s-ar fi oferit să-l recomande Moscovei ca interlocutor. Arabia Saudită și-a exprimat în repetate rânduri disponibilitatea de a juca un rol de mediator între Rusia și Ucraina.

Moscova ar fi impus o condiție clară pentru întâlnirea cu reprezentantul american: Witkoff să vină singur, fără ofițeri CIA, diplomați sau traducători, afirmă WSJ.

Publicația mai relatează că Putin a analizat cu atenție cercul apropiat al lui Trump, inclusiv pe Keith Kellogg, emisarul SUA pentru Ucraina și Rusia. Potrivit evaluărilor serviciilor ruse de informații, faptul că fiica lui Kellogg conduce o organizație caritabilă activă în Ucraina ar fi fost perceput la Moscova drept un semnal că acesta ar putea avea o poziție ostilă intereselor ruse.

În timpul primei întâlniri dintre Putin și Witkoff, liderul de la Kremlin ar fi vorbit îndelung despre „istoria de o mie de ani” a Rusiei, în timp ce emisarul american lua notițe și asculta. Potrivit WSJ, Putin ar fi evaluat în paralel dacă interlocutorul său era cu adevărat deschis față de poziția Rusiei.

Ziarul subliniază că Witkoff a efectuat deja șase vizite la Moscova, fără a merge vreodată în Ucraina. Un oficial de la Casa Albă a precizat că Witkoff călătorește cu avionul său privat și își acoperă singur cheltuielile. În unele deplasări externe, acesta este însoțit de partenera sa, Lauren Olaya, fostă jucătoare profesionistă de golf și prezentatoare TV.

Jurnaliștii amintesc că oficialii americani de rang înalt care vizitau anterior Rusia primeau briefinguri cunoscute drept „Regulile Moscovei”, care detaliau metodele prin care agenții ruși pot monitoriza, compromite sau recruta vizitatori străini.

Potrivit The Wall Street Journal, ascensiunea lui Witkoff ca principal canal de comunicare cu Kremlinul poate fi văzută și ca parte a unei strategii a lui Putin de a marginaliza diplomația tradițională americană și de a interacționa direct cu oameni de afaceri influenți. Această abordare ar fi fost facilitată de scepticismul cunoscut al lui Trump față de instituțiile clasice și de accentul pus pe loialitatea personală a colaboratorilor apropiați.

Publicația concluzionează că rămâne neclar dacă acest canal informal reflectă o dorință reală a lui Putin de a pune capăt războiului sau, dimpotrivă, o încercare de a exploata stilul tranzacțional al lui Trump și de a-l atrage într-o capcană diplomatică.

Planul de pace al SUA

Între timp, Ucraina, Statele Unite și partenerii europeni lucrează de aproape o lună la rafinarea unui nou plan american de pace, menit să ducă la încheierea războiului.

Vineri, 19 decembrie, a avut loc la Miami o nouă reuniune între secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, și parteneri americani și europeni. Steve Witkoff a reprezentat partea americană.

A doua zi, sâmbătă, 20 decembrie, Kirill Dmitriev a sosit la rândul său la Miami, unde a purtat discuții cu Witkoff și cu Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump. Târziu în noapte, trimisul lui Putin a declarat că negocierile privind Ucraina „se desfășoară într-un mod constructiv”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine