Putin, despre cazul Skripal: Rusia a eliminat armele chimice, spre deosebire de unii dintre partenerii noştri, care nu şi-au respectat promisiunile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, duminică, la scurt timp după ce a fost reales pentru un nou mandat de şase ani, că este absurd să crezi că Moscova l-ar fi otrăvit pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, internaţi în stare critică într-un spital britanic, el susţinând că Rusia nu deţine arme chimice şi că acestea au fost eliminate în totalitate, sub supravegherea organizaţiilor internaţionale.

„În ceea ce priveşte tragedia pe care aţi menţionat-o, am aflat despre aceasta din mass-media (...) Dacă ar fi fost un agent neurotoxic, oamenii ar fi murit pe loc ", le-a declarat Putin reporterilor.

El a susţinut că Rusia nu deţine astfel de agenţi neurotoxici şi că a distrus toate armele chimice, sub supravegherea organizaţiilor internaţionale. "Am făcut-o, spre deosebire de unii dintre partenerii noştri, care au promis să o facă, dar, din păcate, nu şi-au respectat promisiunile", a afirmat Vladimir Putin.

Putin a mai spus că, în pofida tensiunilor, Moscova este gata să coopereze cu Londra. "Suntem pregătiţi să cooperăm, suntem gata să participăm la investigaţiile necesare, dar pentru aceasta este nevoie de o dorinţă şi de partea cealaltă şi nu vedem încă acest lucru", a adăugat el.

Şeful diplomaţiei britanice Boris Johnson declara că este ”covârşitor de probabil” că preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat folosirea agentului neutotoxic Noviciok împotriva fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia şi că Rusia a ascuns rezerve de Noviciok.

Londra a anunţat că va expulza 23 de diplomaţi ruşi, în urma incidentului din 4 martie, în spatele căruia acuză că se află preşedintele rus Vladimir Putin. Fostul spion rus Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa Iulia, în vârstă de 33 de ani, se află în continuare în stare critică, după ce au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă la Salisbury, în Wiltshire. Ei au fost otrăviţi cu o neurotoxină.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”