Putin declară că este dispus la negocieri directe cu Ucraina pentru un nou armistiţiu privind infrastructurile civile. „Nu excludem acest lucru”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că este dispus să analizeze propunerea lui Volodimir Zelenski de a prelungi cu 30 de zile armistiţiul privind infrastructurile civile şi chiar la negocieri directe, bilaterale.

Vladimir Putin susţine că este dispus la negocieri directe cu Ucraina. Foto Profimedia

Luni, în cadrul unui interviu, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că ia în considerare propunerea omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind un armistițiu de 30 de zile, perioadă în care ambele părţi să înceteze bombardamentele asupra insfrasctructurilor civile.

Declaraţia sa vine în contextul în care secretarul american de stat Marco Rubio a declarat că Donald Trump s-ar putea retrage din negocierile pentru pace în Ucraina în condiţiile în care discuţiile nu progresează.

Astfel, presat oarecum de Washington să demonstreze că doreşte să pună capăt războiului din Ucraina, Vladimir Putin a declarat luni că Moscova va examina cu atenție propunerea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski și va lua „deciziile adecvate” în privința opririi atacurilor cu drone și rachete asupra infrastructurii civile.

„Toate acestea merită studiate atent. Poate în mod bilateral, în urma dialogului. Nu excludem acest lucru. Vom analiza, deci, toate acestea şi vom lua deciziile adecvate”, a subliniat Vladimir Putin, arătându-şi disponibilitatea pentru un dialog direct cu Ucraina.

De asemenea, el a confirmat faptul că după încheierea scurtului armistițiu de Paște, luptele au fost reluate pe front, dar a subliniat că Rusia rămâne deschisă la orice propunere de pace și se așteaptă la o atitudine similară din partea Kievului, potrivit agenției Reuters.

„Am avut întotdeauna o atitudine pozitivă faţă de un armistiţiu, motiv pentru care am venit cu o astfel de iniţiativă, mai ales că vorbim de zilele luminate ale Paştelui. Întotdeauna am vorbit despre asta, că avem o atitudine pozitivă faţă de orice iniţiativă de pace. Sperăm că reprezentanţii regimului de la Kiev vor simţi la fel”, a spus preşedintele rus.

Luna trecută, Rusia a respins o propunere a lui Donald Trump pentru o încetare a focului de 30 de zile, pe care Ucraina o acceptase. Oficialii americani au avut discuţii paralele cu ambele părţi în Arabia Saudită, dar acestea au convenit doar asupra unor pauze limitate ale atacurilor asupra ţintelor energetice, pe care se acuză reciproc de încălcare, notează aceiaşi sursă.

Tot luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că planul de pace propus de Statele Unite președintelui Zelenski, care ar exclude aderarea Ucrainei la NATO, este „în concordanță” cu poziția Moscovei și „satisfăcător” pentru Rusia.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie