Putin ar fi fugit într-un palat din pădure după anunțul mobilizării

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele rus Vladimir Putin a fugit în palatul său secret de lângă lacul Valdai, aflat la jumătatea distanței dintre Moscova și Sankt Petersburg, pe fondul protestelor față de mobilizarea militară parțială din Rusia, a anunțat Daily Mail, citat de Business Insider.

Palatul în care s-ar afla Putin FOTO navalny.com

Potrivit jurnalistei independente Farida Rusamova, care a citat trei surse familiare cu programul lui Putin, președintele rus s-a deplasat miercuri la casa sa de vacanță.

El și-a odihnit „trupul și sufletul” la complexul de lux, care este situat în interiorul unei păduri, a declarat Rusamova într-o postare pe Telegram. Ziarista susține că Putin intenționează să rămână în complex cel puțin până joia viitoare. De asemenea, jurnalista a susținut că președintele a preînregistrat mai multe întâlniri, pe care presa de stat rusă intenționează să le difuzeze sporadic pe parcursul săptămânii, pentru a încerca să își mascheze absența în fața publicului.

Putin a plecat la palatul său miercuri, ziua în care a fost difuzat  videoclipul în care anunță mobilizarea militară parțială în Rusia. 

Daily Mail relatează că acesta se mândrește cu un spa de trei etaje, cu o piscină și o baie de nămol, precum și cu un salon de înfrumusețare personal.

Există puține informații accesibile publicului despre proprietatea secretă, dar, potrivit Fundației Anticorupție, care a fost înființată de activistul rus încarcerat Alexei Navalnîi, reședința este favorita lui Putin.

Organizația lui Navalnîi susține că proprietatea este deținută parțial de Iuri Kovalciuk - miliardarul care este descris ca fiind bancherul personal al lui Putin.

Proteste de amploare au izbucnit în întreaga Rusie după ce Putin a anunțat că 300.000 de rezerviști vor primi ordin să lupte în războiul țării împotriva Ucrainei.

Sute de ruși, inclusiv fete de doar 14 ani, au fost arestați în timp ce participau la mitingurile interzise de legislația rusă, potrivit rapoartelor. OVD-Info a declarat că 724 de persoane au fost reținute în 32 de orașe diferite sâmbătă, potrivit BBC News.

Protestele au avut loc în orașe precum Moscova, Sankt Petersburg, Tomsk și Omsk, potrivit Sky News.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”