Putin ar fi autorizat transferul rachetei ce a doborât zborul MH17 în 2014, dar nu sunt suficiente probe

0
Publicat:

Anchetatorii care  investighează doborârea avionului companiei Malaysia Airlines (zborul MH17) deasupra estului separatist pro-rus al Ucrainei în anul 2014 au anunţat miercuri suspendarea anchetei, întrucât nu dispun de probe suficiente pentru urmărirea penală a altor suspecţi.

Zborul MH17 a fost doborât în 2014

Potrivit anchetatorilor, "există indicii puternice" că preşedintele rus Vladimir Putin a autorizat transferul sistemului antiaerian BUK către separatiştii pro-ruşi, care au lansat racheta antiaeriană ce a doborât avionul, scrie Agerpres.

Însă "ancheta şi-a atins acum limita, toate pistele au fost epuizate, ancheta este deci suspendată. Probele sunt insuficiente pentru alte urmăriri" penale, a anunţat procuroarea olandeză Digna van Boetzelaer, la o conferinţă de presă la Haga.

În noiembrie anul trecut, un tribunal olandez a condamnat în lipsă la închisoare pe viaţă trei persoane - doi ruşi şi un ucrainean - pentru doborârea zborului MH17.

Avionul Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, ce zbura pe 17 iulie 2014 pe ruta Amsterdam - Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în estul Ucrainei. Olanda este ţara care a avut cele mai multe victime în accident (193 dintre cele 298 de persoane aflate la bord) şi în consecinţă şi-a asumat conducerea investigaţiei.

Instanţa olandeză a concluzionat că racheta cu care a fost doborât avionul, cel mai probabil o rachetă antiaeriană de tipul BUK, a fost lansată din zona controlată de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei, iar Rusia avea controlul asupra acestora.

Rusia a negat orice implicare în atacul asupra zborului MH17 şi a refuzat să extrădeze suspecţii, susţinând că extrădarea ar fi ilegală conform legislaţie ruse.

Premierul olandez Mark Rutte şi-a manifestat miercuri dezamăgirea după anunţul despre suspendarea anchetei, dar a promis că ţara sa va continua să încerce să tragă la răspundere Rusia pentru doborârea avionului civil.

"Vom continua să cerem socoteală Federaţiei Ruse pentru rolul său în această tragedie", a menţionat Rutte într-o declaraţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală