Putin a stabilit într-un decret pericolele la adresa Rusiei: consolidarea NATO şi pretenţiile teritoriale ale unor ţări vecine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Valdimir Putin a semnat un decret care menţionează mai multe pericole pentru ţara sa, între care figurează „pretenţiile teritoriale ale unor state vecine“, posibilitatea apariţiei unor conflicte în vecinătatea Rusiei şi consolidarea NATO, scrie newsru.com.

Preşedintele rus şi-a pus semnătura joi seara pe un decret cu privire la Bazele politicii frontierei de stat. Documentul conţine o serie de ameninţări prevăzute de actuala putere din Rusia.

Astfel, Kremlinul atrage atenţia asupra „pretenţiilor teritoriale (faţă de Rusia, n. red.) ale unor state străine“, pericolului infiltrării unor spioni din alte ţări şi terorişti în teritoriul rus, dar şi posibilitatea apariţiei unor focare de tensiune în fostul spaţiu sovietic. Mai mult, puterea de la Moscova avertizează asupra faptului că unele organizaţii internaţionale ar putea revendica resurse strategice în Arctica şi în Orientul Îndepărtat al Rusiei.

Pentru prevenirea transpunerii acestor pericole în realitate, Moscova propune sporirea eficienţei activităţii de la frontieră. Documentul prevede în principal consolidarea cooperării interdepartamentale, inclusiv înfiinţarea unor unităţi comune (grăniceri, serviciile secrete, Ministerul de Interne şi Garda Naţională) în vederea localizării punctelor de criză de la frontieră.

În plus, Moscova mizează pe îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere, cu dezvoltarea unor abordări coordonate, pregătirea forţelor pentru situaţii de criză şi unificarea politicii de acordare a vizelor.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”