Purtătorul de cuvânt al lui Putin: Rusia, un furnizor de energie de încredere pentru Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia este şi va fi un furnizor de încredere de gaze naturale către Europa, precizare făcută în urma avertismentelor Ucrainei că Moscova ar putea opri alimentarea cu combustibil a continentului în această iarnă, informează Reuters.

„Rusia a fost, este şi va fi un furnizor de încredere de resurse energetice pentru Europa", a declarat Peskov jurnaliştilor, citat de Reuters. „Sperăm că Ucraina la rândul ei va garanta tranzitul nestingherit”, a adăugat oficialul rus.

În cursul zilei de miercuri, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a afirmat că Ucraina este la curent cu planuri ale Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Europa în această iarnă. Asupra acestei declaraţii a venit un răspuns prompt şi din partea ministrului rus al energiei Aleksandr Novak, care a negat cele spuse de reprezentantul Kievului.

De asemenea, Aleksandr Novak a calificat comentariile lui Iaţeniuk drept „ o încercare neîntemeiată de a induce în eroare în mod intenţionat sau dezinforma consumatorii europeni în legătură cu gazul rusesc”.

Publicaţia „Financial Times” susţine într-un articol de luni că  proiectul South Stream, care ar trebui să aducă gaze naturale din Rusia în Uniunea Europeană pe sub Marea Neagră ocolind Ucraina, se va confrunta cu siguranţă cu întârzieri mari riscând să devină doar un vis pentru monopolul rus al exporturilor de gaze Gazprom.

Întârzierea proiectului ar veni şi din cauza faptului că autorităţile de la Bruxelles şi reprezentanţii Gazprom, care controlează gazoductul, nu au ajuns la o soluţie cu privire la intenţia grupului rus de a fi unicul distribuitor prin South Stream. 

De asemenea, chiar dacă South Stream este blocat acum în Bulgaria, Vladimir Putin are deja un „plan B“ pentru gazoduct: trecerea prin apele teritoriale ale Turciei şi apoi un traseu prin Grecia şi Italia către Austria. Turcia şi Rusia au semnat recent mai multe înţelegeri energetice, iar Guvernul de la Ankara exportă mai departe produse agroalimentare în Rusia, nefiind sub embargou. Grecia e deja inclusă în planurile pentru ramura sudică, iar sentimentul anti-european este alimentat de austeritatea impusă în cadrul acordurilor cu FMI şi UE.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat