Protest pro-Crimeea în Moscova: peste 65.000 de oameni au ieşit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatari pe străzile din Moscova. FOTO Reuters

Peste 65.000 de persoane participau vineri, la Moscova, la un concert organizat în semn de susţinere faţă de locuitorii Crimeei, o peninsulă ucraineană în care autorităţile proruse au cerut ca aceasta să fie alipită Rusiei, a anunţat poliţia moscovită, relatează AFP.

Agitând steaguri ruse sau pancarte pe care se putea citi „Crimeea este pământ rusesc” sau „Crimeea, suntem cu tine”, aceste persoane asistau, la doi paşi de Kremlin, la un concert care a început cu un cântec patriotic intitulat „Ofiţeri”, interpretat de starul pop rus Oleg Gazmanov.

Membrii unei delegaţii a Parlamentului local din Crimeea, care s-au întâlnit cu parlamentari vineri dimineaţa, au apărut pe scenă, deasupra căreia, pe o banderolă, era afişat mesajul „Suntem împeună”.

„Salut Crimeea! Ieri (joi), am luat o decizie istorică cu privire la organizarea unui referendum”, a declarat preşedintele Parlamentului din Crimeea Vladimir Konstantinov, aclamat de mulţime, care scanda „Bravo!”.

„Rusia nu ne va abandona”, a continuat el, îndemnând la susţinerea tuturor ucrainenilor, în opinia sa victime ale unor autorităţi „ilegitime”.

Parlamentul din Crimea, dominat de proruşi, i-a cerut joi lui Vladimir Putin să alipească Rusiei peninsula ucraineană, unde se află portul Flotei ruse la Marea Neagră, şi a anunţat organizarea unui referendum la 16 martie în acest sens. Alegătorii vor putea să opteze între o alipire la Rusia sau o consolidare a autonomiei.

Parlamentul rus a dat asigurări vineri dimineaţa că va susţine „opţiunea istorică” a Crimeei. Preşedintele rus Vladimir Putin a abordat această problemă joi, într-o şedinţă a Consiliului de Securitate.

Preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a denunţat „o crimă împotriva Ucrainei, comisă de către militari ruşi”, şi a anunţat lansarea unei proceduri de dizolvare a Parlamentului din peninsulă.

Europeni şi americanii au condamnat această decizie şi au anunţat noi sancţiuni diplomatice şi economice împotriva Moscovei.

Crimeea a fost cedată Ucrainei, în 1954, de către Nikita Hruşciov, originar din Ucraina. Într-o încercare de prevenire a tendinţelor separatiste, Kievul i-a acordat statutul de republică autonomă în 1992.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG