Propaganda rusă plusează. Un acolit al lui Putin spune că Moscova ar putea asedia porturile olandeze: „Europa nu este invincibilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Guruliov FOTO Arhivă

Un fost oficial militar rus de rang înalt susţine că Europa ar intra în colaps total dacă Moscova ar asedia porturile petroliere cheie din Olanda.

Andrei Guruliov, un ales în Duma de Stat şi fost comandant adjunct al Districtului Militar Sud al Rusiei, a declarat în cadrul unei discuţii pe canalul Rossia 1 că aprovizionarea cu petrol a Europei ar putea fi vizată în timp ce războiul din Ucraina continuă, potrivit Yahoo News. 

Astfel de comentarii fac parte, în mod normal, din maşinăria de propagandă utilizată de Moscova.

Comerţul global cu petrol a fost dat peste cap complet de războiul din Ucraina. Sancţiunile occidentale au afectat puternic economia Rusiei, iar noile măsuri anunţate luni de G7 - inclusiv o propunere de plafonare a preţului petrolului rusesc - au ca scop să priveze şi mai mult Kremlinul de veniturile atât de necesare.

Aproximativ 40% din ţiţeiul destinat Europei este importat şi prelucrat de Olanda, Rotterdam importând între 95 şi 100 de milioane de tone de ţiţei în fiecare an.

În cadrul discuţiei, relatată pentru prima dată de Julia Davis, care monitorizează presa rusă, Guruliov a declarat că Europa ar fi „nebună” dacă ar crede că este „invincibilă”, teoretizând exact cum ar putea Rusia să ţintească Europa.

„Când mă uitam la punctele vulnerabile ale Europei sau la obiectele de importanţă critică, din punct de vedere militar, pot să vă spun următoarele. Nu mai puţin de 40% din petrolul brut este importat şi prelucrat de Olanda în zonele sale de coastă. Este un punct atât de mic încât ar fi greu de ratat.

Când spunem că ar putea fi folosite arme nucleare, cum va zbura o rachetă prin Europa? Va trece fluierând sau ar putea fi lansată de un submarin din altă parte.

Principalul lanţ de aprovizionare este prin intermediul unui petrolier, nici măcar nu avem nevoie de o rachetă, o torpilă o va face, mai ales dacă este andocat în port, va arde împreună cu toată infrastructura portului. Europa nu numai că va îngheţa, dar va intra în colaps total”, a spus Guruliov. 

Televiziunea de stat este un instrument de propagandă folosit în Rusia şi este monitorizată îndeaproape de Kremlin. Mai degrabă decât să semnaleze politica probabilă a Rusiei, este adesea folosită ca mijloc de control al naraţiunii care prezintă Rusia în cel mai puternic mod posibil şi pe duşmanii săi - în acest caz puterile occidentale - în cea mai slabă lumină.

Dacă Rusia s-ar lansa într-o astfel de acţiune nebună, aceasta ar declanşa probabil o ripostă din partea ţărilor NATO - inclusiv a Regatului Unit - în conformitate cu obligaţiile lor prevăzute la Articolul 5.

Articolul 5 prevede că un atac asupra unui membru NATO este un atac asupra tuturor membrilor NATO.

În cadrul aceluiaşi schimb de replici, Guruliov a fost dispreţuitor faţă de pactul de asistenţă reciprocă, declarând: „Cei care flutură în aer Articolul 5 ar trebui să îl rostogolească şi să şi-l bage ştii tu unde”. 

De la invazia Rusiei în Ucraina, naţiunile occidentale au încercat să reducă sau să elimine dependenţa lor de sursele de combustibil ruseşti.

Marea Britanie a declarat că va elimina treptat importurile de petrol rusesc până la sfârşitul anului 2022. UE s-a angajat ca, până la sfârşitul anului, aproximativ 93% din vânzările de petrol rusesc să fie eliminate.

Statele Unite, Canada şi Australia au impus interdicţii totale privind importul de surse de combustibil rusesc.

Mai multe pentru tine:
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice