Principalul avocat al lui Navalnîi a fost arestat de FSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivan Pavlov (primul din imagine) alături de alţi doi colegi din Komanda 29 FOTO EPA-EFE

Autorităţile ruse l-au arestat vineri pe Ivan Pavlov, un avocat care apără organizaţii ale opozantului politic încarcerat Aleksei Navalnîi şi care se ocupă de mai multe cazuri de spionaj, a anunţat vineri echipa acestuia într-un mesaj postat pe Telegram, potrivit AFP şi Reuters.

Ivan Pavlov este acuzat de „divulgarea unor informaţii despre o anchetă preliminară”, o infracţiune care se pedepseşte cu până la trei luni de închisoare, potrivit organizaţiei Komanda 29, pe care o conduce.

„Ivan Pavlov a fost arestat, iar percheziţii sunt în curs. FSB-ul acţionează”, a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook Evgheni Smornov, un avocat din cadrul cabinetului lui Pavlov.

El a fost arestat în urma unei percheziţii în camera de hotel în care era cazat la Moscova.

Avocatul a fost arestat la hotel, potrivit unor surse citate de agenţia oficială rusă de presă Tass, preluată de news.ro.

Poliţia i-a percheziţionat, de asemenea, biroul de la Sankt Petersburg, dar şi domiciliul soţiei sale.

Komanda 29, cu sediul la Sankt Petersburg, este o organizaţie din care fac parte avocaţi şi jurnalişt care apără ruşi acuzaţi în dosare de trădare sau de spionaj.

Numele organizaţiei provine de la Articolul 29 al Constituţiei Ruse cu privire la apărarea libertăţii de exprimare şi de la Articolul 29 al Codului Penal, cu privire la infracţiuni împotriva statului, precum trădarea şi spionajul.

Ivan Pavlov apără, de asemenea, reţeaua birourilor regionale ale Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) al lui Aleksei Navalnîi, pe care parchetul rus vrea să o califice drept „extremistă”.

Ivan Pavlov a reprezentat FBK într-o audiere cu uşile închise, în cadrul examinării cererii parchetului din Moscova de calificare a organizaţiei drept „extremistă”.

Audierea s-a desfăşurat cu uşile închise deoarece, susţin autorităţile, în dosar se află informaţii clasificate.

Ivan Pavlov a făcut declaraţii presei în faţa sediului tribunalului.

În cazul în care justiţia rusă aprobă cererea parchetului, activitatea reţelei urmează să fie interzisă, iar membrii FBK şi simpatizanţii acestuia riscă pedepse lungi cu închisoarea.

În faţa acestei ameninţări, cele 37 de birouri regionale ale opozantului şi-au anunţat joi autodizolvarea.

Avocatul apără, de asemenea, un fost jurnalist, specializat în apărare, Ivan Safronov, a cărui arestare, în iulie 2020, sub acuzaţia că ar fi transmis documente confidenţiale Cehiei, a fost foarte mediatizată în Rusia.

Potrivit Komanda 29, Pavlov primeşte frecvent ameninţări din partea FSB.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție