Primul submarin rusesc înarmat cu „torpila Apocalipsei” intră în serviciu activ INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Submarinul Belgorod FOTO Profimedia

Primul submarin rusesc de „apocalipsă”, înarmat cu drone nucleare subacvatice, a fost pus în serviciu activ vineri, în cadrul unei ceremonii, pe fondul invaziei Ucrainei.

Belgorod, primul submarin cu propulsie nucleară, proiect 09852 cu scop special, a fost pus în funcţiune în oraşul Severodvinsk, din nordul Rusiei, sediul Flotei de Nord, potrivit US Naval Institute News . Nava a fost lansată în aprilie 2019, iar data iniţială a punerii în funcţiune, la sfârşitul lui 2021, a fost amânată din cauza COVID-19, potrivit agenţiei de presă de stat TASS .

Belgorod este primul submarin capabil să lanseze Poseidon, o „torpilă autonomă intercontinentală cu propulsie nucleară şi încărcătură  nucleară”, cea mai mare torpilă creată vreodată, potrivit expertului naval HI Sutton . Torpila cu încărcătură nucleară este de două ori mai puternică decât rachetele balistice lansate de submarin şi de 30 de ori mai puternică decât o torpilă standard.

Numită Poseidon sau „Torpila Apocalipsei“, aceasta poate fi detonată în apropierea coastelor oraşelor inamice în caz de război. Drona are scopul de a crea un tsunami masiv, care contaminează radioactiv, cu cobalt-60, coasta pe care ajunge. Arma poate fi transportată de două noi submarine ruseşti, numite Project 09852 Belgorod (din clasa de mari dimensiuni Oscar) şi Project 09851 Habarovsk, lansate la apă în 2012, respectiv 2014.

FOTO Profimedia 

 Habarovsk este un model misterios, despre care se ştie că poate transporta şase vehicule submarine „speciale”.

 Drona Poseidon seamănă, la formă, cu un submarin. Este posibil ca arma să fie bazată pe platforma Surrogat. Acesta este un submarin autonom prezentat de Rusia, care poate fi folosit în misiuni de spionaj sau pentru a imita orice alt model de submarin. Drona va putea fi folosită pentru a păcăli submarinele de atac ale NATO, care, în vreme de război, ar avea rolul de a vâna clasele mai mari ruseşti de submarine, care transportă rachete balistice.

 Deşi această armă pare impresionantă, ea nu este mai periculoasă decât actualele rachete intercontinentale. Spre deosebire de dronă, acestea pot atinge ţintele în câteva minute. Poseidon are nevoie de mai mult timp pentru a-şi atinge ţinta (poate chiar zile), dar are avantajul că este mai greu de contracarat de sistemele de apărare existente.

Sistemul de arme a ţinut prima pagină a ziarelor în mai, când Dmitri Kiseliov, propagandistul Kremlinuljui de la postul TV Russia-1 , a ameninţat că va folosi Poseidon pentru a distruge Regatul Unit şi Irlanda într-un tsunami nuclear. El a spus că randamentul de 100 de megatone al armei va produce un tsunami radioactiv de 500 de metri înălţime care va transforma Insulele Britanice într-un deşert radioactiv, o afirmaţie contestată de experţii occidentali.

Desfăşurarea submarinului masiv ar putea marca o escaladare a războiului Rusiei în Ucraina. 

Royal Navy a anunţat anul trercut că va desfăşura o navă-spion specială pentru a opri astfel de submarine, care sabotează interesele Marii Britanii.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi