Povestea aligatorului care a supravieţuit bombardamentelor din Berlin şi a murit la Moscova, la 84 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Joe Raedle/Getty Images

Aligatorul Saturn care a supravieţuit bombardamentelor asupra Berlinului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, reprezentantul unei întregi ere, potrivit îngrijitorilor săi, a murit la o grădină zoologică din Moscova la„ venerabila vârstă de 84 de ani”. S-a zvonit în mod fals că ar fi aparţinut lui Adolf Hitler.

Saturn, născut în Mississipi, SUA, a fost dăruit în 1936 unei grădini zoologice din Berlin. A fost găsit de către soldaţii britanici la trei ani după ce a scăpat din bombardamentele asupra Berlinului, parte a aşa numitei „Bătălii a Berlinului”, din noaptea dintre 22 şi 23 noiembrie 1943, când zone din vest au fost distruse, inclusiv districtul Tiegarten, unde se afla grădina zoologică. Majoritatea animalelor, între care şi patru aligatori, au pierit.

Saturn a trăit timp de trei ani într-un oraş devastat de război, în condiţii climatice neprielnice pentru aligatori până a fost găsit de soldaţii britanici care l-au predat Uniunii Sovietice. Astfel a ajuns la o grădină zoologică din Moscova unde şi-a petrecut 74 de ani din viaţă.

imediat după sosirea lui aici a început să circule mitul că de fapt nu a locuit într-o grădină zoologică, ci a aparţinut colecţiei lui Hitler. Moscova a infirmat zvonul subliniind că animalele nu au nimic de-a face cu politica şi „nu trebuie făcute responsabile pentru păcatele oamenilor”.

„Pentru noi Saturn reprezintă o întreagă eră şi nu exagerăm cu nimic. Ne-a cunoscut pe mulţi dintre noi de când eram copii. Sperăm că nu l-am dezamăgit”, au transmis îngrijitorii săi.

Grădina zoologică a transmis că s-a simţit onorată să-l găzduiască. Saturn îşi recunoştea îngrijitorii şi îi plăcea să fie periat.

De regulă aligatorii din Mississippi trăiesc între 30 şi 50 de ani în sălbăticie. Astfel, Saturn ar putea fi cel mai bătrân aligator din lume. Un alt aligator mascul de peste 80 ani se află la o grădină zoologică din Serbia.

Saturn urmează să fie împăiat şi expus la muzeul Charles Darwin din Moscova.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele