Patru mituri despre armata Rusiei, demontate

Tensiunile în jurul Ucrainei au retrezit miturile despre o Armată Roşie masivă şi greoaie, dar acestea nu sunt neapărat corecte azi.

Mitul 1. Războiul din Cecenia (1994-1995) este o dovadă că armata Rusiei este incompetentă şi depăşită

Primul război cecen, dezastruos pentru Rusia, a scos la iveală paragina şocantă a armatei ruse după apogeul ei sovietic. Prăbuşirea economică şi corupţia o afectaseră serios -  de la tentativele ofiţerilor de a vinde submarine traficanţilor de droguri la alcoolism şi piloţi nereexperimentaţi - culminând cu zdrobirea umilitoare a coloanelor militare în capitala separatistă cecenă Grozni.

Realitate. În 1999, Putin a trimis din nou armata în Cecenia. Cu ajutorul unor tactici îmbunătăţite ale războiului urban, de data asta a demontat metodic Grozni ca apoi să-i spulbere pe rebeli, măturând aproape un deceniu de insurgenţă violentă. Forţele armate şi de securitate ale Rusiei au pierdut atunci 7.000 de oameni, demontând mitul că Rusia nu tolerează pierderi militare.

În 2009, Moscova a început o acţiune de reorganizare, profesionalizare, modernizare şi recapitalizare selectivă a armatei.

Războaiele din Ucraina şi Siria, în 2014 şi 2015, au arătat că armata rusă s-a pregătit pentru un război cu mai puţine victime în rândul forţelor regulate: supraveghere cu drone, capabilităţi de lovire cu precizie şi companii militare private clandestine (celebrul grup de mercenari Wagner).

Mitul 2. Rusia caută să câştige prin copleşirea numerică a inamicului

Rusia are reputaţia caricaturală de a arunca în lupta cu rivali superiori mase de oameni şi arme grele. 

Adevărul este că, în ciuda unor inovaţii tehnice şi doctrinare însemnate, comandanţii militari ruşi erau traşi înapoi de epurările politice, deficitul de educaţie şi bariere lingvistice ale soldaţilor din statele sovietice. Drept urmare, Rusia trimitea valuri de infanterie ca un scut uman contra inamicilor apăraţi de tranşee.

Realitate. Tacticile militare ruse pun accent pe război „non-contact”

Războaiele recente din Siria şi Ucraina au arătat că forţele ruse practică războiul „non-contact”, bazându-se pe lovituri aeriene de precizie mai degrabă decât pe asaltul mecanizat.

Infanteria intră în acţiune abia după tunurile de mare calibru şi rachetele au făcut aproape toată treaba.

În Siria şi Ucraina, Rusia a preferat să se externalizeze către grupuri locale şi mercenari misiunile de apărare şi luptă directă cu risc de victime.

Mitul 3. Armata rusă are în majoritate recruţi slab pregătiţi

Este adevărat că armata rusă are recruţi plătiţi derizoriu cu 2.000 de ruble pe lună (25 de dolari pe lună) care slujesc doar un an, din care jumătate înseamnă doar timpul de instruire.

Realitate. Majoritatea militarilor ruşi sunt soldaţi contractaţi

Potrivit cifrelor CSIS (2020), recruţii temporari sunt doar 260.000 faţă de 410.000 soldaţi contractaţi, plătiţi în medie cu 62.000 de ruble lunar (în jur de 900 de dolari).

Mitul 4. Rusia are un buget militar modest, deci şi capacităţi militare slabe

Cheltuielile militare ale Rusiei au variat între echivalentul în ruble a 50 şi 60 miliarde de dolari pe anual - mai puţin de 10% din bugetul de apărare anual al SUA. SUA depăşesc cu siguranţă în capacitate şi sofisticare armata rusă.

Realitate. Rusia obţine mai mult cu mai puţin bani

Sistemele militare ale Rusiei sunt mult mai ieftine decât cele din vest şi cheltuielile cu salariile soldaţilor sunt mai mici decât în SUA şi Europa.

Deşi Rusia nu are echivalentul multora dintre sistemele de apărare ale SUA, are în schimb capabilităţi de artilerie la sol, apărare aeriană şi rachete balistice tactice, şi avansează în integrarea dronelor în forţele armate din 2020.