Parchetul rus cere 28 de ani de închisoare împotriva tinerei acuzate de asasinarea bloggerului militar Vladlen Tatarski

0
Publicat:

Parchetul rus a cerut vineri 28 de ani de închisoare împotriva unei tinere acuzate de asasinarea bloggerului militar rus Vladlen Tatarski, ucis în aprilie într-o explozie într-o cafenea din Sankt Petersburg, transmite France Presse.

Vladlen Tatarski a fost ucis pe 2 aprilie 2023. FOTO Profimedia (Arhivă)

Potrivit anchetatorilor ruşi, Daria Trepova, în vârstă de 28 de ani, i-a oferit bloggerului o statuetă în interiorul căreia era ascuns explozibilul ce a provocat deflagraţia, scrie Agerpres.

„Procurorul a cerut Curţii să o recunoască pe doamna Trepova vinovată şi să o condamne la 28 de ani de detenţie într-o colonie penitenciară", a precizat serviciul de presă al tribunalului din Sankt Petersburg, unde suspecta este judecată.

Explozia care l-a ucis pe bloggerul militar rus Vladlen Tatarski, ostil Ucrainei şi cu numele său real Maxim Fomin, a survenit pe 2 aprilie într-o cafenea din Sankt Petersburg deţinută de liderul de atunci al companiei paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, decedat apoi în august într-un misterios accident aviatic după ce în iunie organizase o rebeliune contra ofiţerilor superiori ai armatei ruse, pe care i-a acuzat de incompetenţă în campania militară din Ucraina.

Alte circa 30 de persoane au fost rănite în acea explozie. Arestată imediat şi pusă sub acuzare pentru terorism, Daria Trepova a susţinut în timpul interogatoriilor că nu ştia că o bombă era ascunsă în statueta capcană şi că a fost păcălită de un contact din Ucraina, o persoană pe care o cunoştea doar sub numele de 'Guechtalt'. Conform versiunii sale, respectiva persoană ar fi asigurat-o că în statuetă se afla un dispozitiv de ascultare, dar anchetatorii ruşi consideră că acuzata ştia foarte bine că ea transporta o bombă.

Daria Trepova a mai spus în timpul anchetei că a acceptat această misiune în virtutea opoziţiei sale faţă de războiul lansat de Rusia contra Ucrainei şi despre care scria bloggerul ucis. „Vreau să mă scuz pentru ce s-a întâmplat, în continuare îmi este ruşine", a spus ea la proces.  

Rusia a acuzat implicarea serviciilor secrete ucrainene în acest atentat, la fel ca în cazul asasinării Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, scriitor naţionalist rus apropiat al Kremlinului, sau în cazul atentatului care l-a rănit grav în mai 2023 pe scriitorul Zakar Prilepin, susţinător fervent al campaniei militare ruse în Ucraina.

În replică, Ucraina pune atentatul contra bloggerului Vladlen Tatarski pe seama unor reglări de conturi între cei care susţin campania militară rusă.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată