Oponenţii lui Putin, eliminaţi din manualele de istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrii oponenţi ai preşedintelui Putin, regretatul oligarh Boris Berezovsky şi fostul şef al gigantului energetic Yukos, Mikhail Hodorkovski, au fost scoşi din noile manuale de istorie contemporană, care vor fi introduse în sistemul de învăţământ, anunţă publicaţia Moscow Times.

În februarie, liderul de la Kremlim a propus înlocuirea manualelor alternative cu un singur tip, agreat de autorităţile ruse. Criticii acestei măsuri au acuzat faptul că o singură ediţie a manualului de istorie- agreată de Kremlin- va fi similară cărţilor de istorie promovate de sovietici.

Paginile care acopereau perioada post-sovietică cuprindeau numele unor personaje influente din societatea rusă de după 1991, însă în ediţia de 80 de pagini agreată de Putin oponenţii săi au fost excluşi.

Berezovsky, puternica eminenţă cenuşie din economia rusească a anilor 90, a fost cel care l-a ajutat pe Putin să îi succeadă la putere lui Elţîn în 1999, însă în scurt timp relaţiile cu noul preşedinte s-au degradat şi fostul oligarh a emigrat în Marea Britanie. 

Din exil, Berezovsky a condus ofensiva faţă de liderul tot mai puternic, de la Moscova, iar decesul său inexplicabil din martie 2013 a ridicat o serie de suspiciuni.

Un alt magnat influent, Hodorkovski, cel care controla cea mai mare companie de petrol a Rusiei de la începutul anilor 2000. 

Critic vehement al politicilor preşedintelui Putin, Hodorkovski a fost închis pentru evaziune fiscală şi deturnare de fonduri în 2003, însă procesele sale au stârnit indignarea comunităţii internaţionale. Cazul lui Hodorkovski este considerat a fi un exemplu al reglărilor de conturi praticate de administraţia moscovită.

Protestele masive faţă de presupusele fraude electorale, care au scos zeci de mii de oameni pe străzi în 2011 şi 2012, nu vor fi nici ele consemnate în paginile dedicate evenimentelor contemporane.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima