Operaţiune de kompromat. Moscova acuză trei diplomaţi americani că au furat un rucsac într-un bar şi cere Washingtonului să le retragă imunitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada SUA la Moscova

Rusia a cerut vineri Statelor Unite să retragă imunitatea diplomatică a trei angajaţi ai ambasadei americane de la Moscova, pe care îi acuză de comiterea unui furt, în caz contrar, Moscova ameninţând că-i va expulza. Dacă Washingtonul dă curs solicitării, ar permite justiţiei ruse să-i judece pe respectivii diplomaţi americani.

Ministerul rus de Externe a trimis o notă ambasadei SUA „cu solicitarea de ridicare a imunităţii diplomatice în vederea urmăririi penale a trei angajaţi ai misiunii diplomatice americane, ca urmare a identificării lor drept suspecţi ai unui furt din bunurile personale ale unui cetăţean rus”, anunţă agenţia TASS.

„În cazul refuzului ridicării imunităţii, aceste persoane vor trebui să părăsească imediat teritoriul Rusiei”, se mai arată în acea notă.

Potrivit agenţiei Interfax, cei trei diplomaţi americani ar fi furat un rucsac al unui cetăţean rus într-un bar moscovit. Ei având însă imunitate diplomatică, autorităţile ruse nu pot lua măsuri legale împotriva lor.

Degradarea anul acesta a relaţiilor dintre Moscova şi Washington a fost ilustrată şi prin expulzări reciproce de diplomaţi sub diferite justificări.

În aprilie, Statele Unite au impus Rusiei sancţiuni şi au expulzat zece diplomaţi ruşi, acuzând o interferenţă a Moscovei în alegerile prezidenţiale desfăşurate anul trecut în SUA, orchestrarea atacului cibernetic masiv SolarWinds şi acţiunile Rusiei în Ucraina sau Afganistan. Moscova a răspuns prin expulzarea unui număr identic de diplomaţi americani, a interzis misiunilor diplomatice americane din Rusia să angajeze personal local şi a limitat deplasările diplomaţilor americani.

În iunie, preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Joe Biden, au convenit la summitul de la Geneva să elimine reciproc obstacolele în desfăşurarea activităţii misiunilor diplomatice şi revenirea la post a ambasadorilor rus şi american la Washington, respectiv Moscova.

Cu toate acestea, un grup de senatori americani, atât democraţi cât şi republicani, au cerut recent expulzarea a 300 de diplomaţi ruşi, ca răspuns faţă de restricţiile impuse de Moscova personalului diplomatic american şi interdicţiei angajării de personal local, măsură în urma căreia misiunile diplomatice americane din Rusia au fost nevoite să concedieze 182 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”