Oferta lui Trump pentru Putin: Încetarea sancţiunilor în schimbul reducerii armelor nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele ales Donald Trump va propune încetarea sancţiunilor impuse de SUA Rusiei pentru anexarea peninsulei Crimeea în schimbul unui acord de reducere a armelor nucleare cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Trump a declarat într-un interviu cu The Times of London că a fost un critic profund al politicii externe anterioare a SUA, descriind invazia Irakului drept, eventual, cea mai gravă eroare din istoria Statelor Unite şi înrudită cu „aruncatul cu pietre într-un stup de albine”.

Dar, înainte de inaugurarea sa de vineri ca cel de-al 45-lea preşedintele american, Trump a ridicat perspectiva primului pas major spre controlul armelor nucleare din 2010, când preşedintele Barack Obama a ajuns la un Tratat de reducere a armelor strategice cu Rusia.

„Există sancţiuni cu privire la Rusia - să vedem dacă putem face unele afaceri bune cu Rusia”, a fost citat preşedintele ales republican de The Times.

„Cred că armele nucleare ar trebui să fie reduse substanţial, iar asta face parte din afacere. Rusia este însă un subiect sensibil acum din cauza sancţiunilor, dar cred că ceva se poate întâmpla şi o mulţime de oameni vor beneficia”, a spus el.

Statele Unite şi Rusia sunt de departe cele mai mari puteri nucleare ale lumii. Statele Unite ale Americii deţin 1.367 de focoase nucleare pe rachetele strategice dislocate şi bombardiere, în timp ce Rusia are 1.796 de astfel de focoase nucleare desfăşurate, conform ultimei evaluări publicate de către Departamentul de Stat al SUA.

Trump a promis să îmbunătăţească relaţiile cu Moscova, chiar dacă se confruntă cu critici că este prea dornic să devină un aliat al lui Putin, un fost spion KGB care a ajuns în fruntea Kremlinului în 1999.

Chestiunea s-a confruntat cu critici reînnointe după apariţia unui raport neverificat care arăta că Rusia a colectat informaţii compromiţătoare despre Trump. Dosarul neconfirmat a fost rezumat într-un raport al serviciilor de informaţii americane prezentat lui Obama şi Trump în această lună, care a concluzionat că Rusia a încercat să balanseze rezultatul alegerilor din 8 noiembrie în favoarea lui Trump prin hacking şi alte mijloace. Raportul nu a evaluat dacă încercările Rusiei au afectat rezultatul scrutinului.

Trump a acuzat agenţiile de informaţii din SUA de scurgerea informaţiilor de dosar, pe care el le-a numit „ştiri false” şi lucruri false. Liderii serviciilor de informaţii au negat acuzaţiile. 

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete