O navă de recunoaştere rusească s-a scufundat după o ciocnire cu un vas care transporta oi din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO korabli.eu

O navă-spion a Rusiei a intrat joi în coliziune cu un alt vas în apropierea coastelor turce ale Mării Negre. Toţi cei 78 de membri ai echipajului navei ruse au fost evacuaţi, dar vasul rusesc s-a scufundat. Cargobotul sub pavilion Togo, ce transporta oi din România, a suferit avarii în partea frontală, dar şi-a continuat drumul.

Într-un comunicat de presă din 27 aprilie, Ministerul rus al Apărării a anunţat că o navă a marinei ruse a lovit o altă ambarcaţiune în Marea Neagră.

 „Liman“, o navă de recunoaştere rusească  de 1 560 de tone, a  lovit un cargobot în Marea Neagră, a adăugat ministerul rus.

Ministerul rus al Apărării a anunţat, citat de TASS, că nava spion a suferit o fisură sub nivelul apei în urma coliziunii, care a survenit în condiţii de ceaţă şi lipsă de vizibilitate, la circa 40 km nord-vest de Strâmtoarea Bosfor.

"Nu există victime în rândul echipajului", a precizat ministerul rus, citat de agenţia Interfax.

Un responsabil al pazei de coastă turce a menţionat pentru AFP că nava rusă s-a scufundat în urma ciocnirii, dar întregul echipaj a fost salvat.

Un comunicat armatei ruse notează că incidentul s-a produs la ora 11.53 (08.53 GMT), identificând celălalt vas ca Ashot-7 şi menţionând că la faţa locului au fost trimise mai multe nave ruseşti şi un avion. 

Un membru al gărzii de coastă din Turcia, citat de agenţia de ştiri TASS, a declarat că a salvat 78 de oameni de pe navă.

Toţi cei 78 de membri ai echipajului navei ruse implicate într-o coliziune cu un cargobot au fost salvaţi, a anunţat joi Paza de Coastă turcă, relatează The Associated Press.

Un oficial turc în domeniul siguranţei coastei a declarat pentru Reuters că cei 78 de membri ai navei ruse de recunoaştere care s-a ciocnit cu o navă - sub pavilionul Togo -, în apropiere de coasta turcă, la Marea Neagră, au fost evacuaţi de pe nava rusă.

Potrivit postului NTV, nava rusă a intrat în coliziune cu o navă care transporta oi şi care plecase dintr-un port din România.

Oficialul turc n-a făcut însă nicio precizare despre nava sub pavilion togolez sau despre starea echipajului ei.

Potrivit ministerului rus nava Liman a ciocnit ambarcaţiunea „Ashot-7“, la aproximativ 40 km sud-vest de strâmtoarea Bosfor.

Construită în 1970 de către Uniunea Sovietică, nava „Liman“, este echipată cu o staţie radar, un detector hydroacustic şi alte echipamente de recunoaştere pentru a urmări nave şi submarine.

Liman ar fi monitorizat exerciţii desfăşurate de NATO în Marea Neagră, după cum au indicat în februarie surse militare. 

Vasul-cargo care a intrat în coliziune joi cu o navă militară rusă, în sud-vestul Mării Negre, plecase din Portul Constanţa miercuri seară, potrivit datelor prezentate de un site specializat în deplasările navelor.

 Conform site-ului de profil MarineTraffic.com,citat de mediafax.ro, nava Youzarsif H a plecat miercuri dimineaţă din Portul Midia, iar miercuri seară făcuse o scurtă escală în Portul Constanţa.

Nava sub pavilion Togo are la bord 8.800 de oi şi are ca destinaţie Iordania, relatează postul turc NTV.

Potrivit unor surse citate de presa turcă, nava, cu 17 oameni la bord, a suferit avarii în partea frontală în urma coliziunii, dar poate continua cursa. Nici un membru al echipajului nu a avut de suferit.

Ministrul turc al Transporturilor a declarat că nava sub pavilionul Togo implicat în coliziunea cu nava rusă de spionaj a suferit avarii minore şi îşi poate continua drumul.

 Ahmet Arslan a mai declarat pentru postul de ştiri A Haber că această coliziune la Marea Neagră, în largul Istanbulului, a avut loc în condiţii de ceaţă densă.

O anchetă în vederea stabilirii cauzei exacte a coliziunii a fost deschisă, a mai anunţat ministrul Transporturilor.

”Sunt avarii uşoare pe cargobot. Sunt la prova vasului, însă nimic care să o împiedice să navigheze”, a precizat Arslan.

Navă rusă de spionaj s-a scufundat după ce în urma coliziunii cu vasul de mărfuri s-a ales cu o gaură în cocă.

Premierul turc Binali Yildirim l-a sunat joi pe omologul său rus Dmitri Medvedev şi şi-a exprimat ”tristeţea”, după coliziunea în care a fost implicată o navă rusă de spionaj.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham