Numele adevărat al celui de-al treilea agent GRU implicat în cazul Skripal, Denis Sergheev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentul GRU Denis Sergheev şi ceilalti doi colegi ai săi, Petrov şi Başirov, l-au otrăvit cu noviciok pe Serghei Skripla şi pe fiica sa Irina

Platforma de investigaţii Bellingcat şi publicaţia The Insider au aflat că numele adevărat al celui de-al treilea bărbat implicat în otrăvirea celor doi Skripal este Denis Sergheev. Potrivit primei versiuni a jurnaliştilor, numele agentului GRU este Serghei Fedotov, transmite Meduza.

Bellingcat afirmă că autorităţile ruse au încercat să elimine orice informaţie din surse deschise despre Denis Sergheev, Anatoli Cepiga şi Aleksandr Mişkin, cei trei implicaţi în otrăvirea familiei Skripal.

Potrivit anchetei, Sergheev s-a născut la 17 septembrie 1973 în Urşala, Kazahstan. Aceeaşi dată figurează pe numele lui Serghei Fedotov. El şi-a satisfăcut serviciul militar în Novorossiisk, iar la începutul anilor 2000 s-a înscris la Academia militar-diplomatică (Conservatoriul GRU).

Numele lui Sergheev funcţionează ca acţionar la diferite companii ce semănau cu denumirile unor firme mari. Apoi toate aceste companii au fost lichidate, şi s-a demonstrat că acţionari la ele au fost mai mulţi agenţi GRU. Firmele puteau fi folosite pentru a facilita procesul de obţinere a vizelor. În 2009, Sergheev ar fi primit un credit de un milion de dolari, în caliate de administrator a unei firme cu sediul în Riga. Jurnaliştii n-au putut găsi urmele acestei firme. În anul 2010. Acesta a obţinut paşaport pe numele lui Serghei Fedotov.

Ancheta mai spune că agentul a fost implicat în încercarea de lovitură de stat din Muntenegru.

 Publicaţia Insider şi grupul Bellingcat au lansat o anchetă comună cu privire la al treilea suspect în cazul otrăvirii familiei Skripal, este presupusul ofiţer de informaţii rus Serghei Fedotov acum Denis Sergheev. Ancheta spune că Sergheev a încercat să-l otrăvească pe omul de afaceri bulgar Eimilian Gherbev cu ajutorul substanţei toxice „Noviciok”, cu câţiva ani înainte de atentatul asupra familiei Skripal, transmite Meduza.

Pentru prima dată, numele lui Fedotov a fost publicat de site-ul Fontanka în octombrie 2018. Publicaţia britanică The Tekegraph a confirmat la 6 februarie implicarea acestuia la tentativa de asasinare făcând referire la propriile surse. The Insider şi Bellingcat au anunţat că Serghei Fedotov este un pseudonim. Acestea au anunţat şi patronimicul fictiv al presupusului agent este Viaceslavovici.

Ancheta susţine că numele de agent, Fedotov l-a primit în anul 2010, la fel ca şi Aleksandr Petrov şi Ruslan Başirov. De atunci, el a călătorit mult în Europa şi Asia Mijlocie. „Fontanka” a scris că Fedotov a călătorit în Praga în 2014 şi în Londra în 2018 concomitent cu Petrov şi Başirov. Potrivit surselor The Telegraph, Fedotov a ajuns în Marea Britanie în ziua otrăvirii celor doi Skripal. El urma să plece cu aceeaşi cursă cu care au zburat Petrov şi Başirov, dar a renunţat la acea cursă din motive necunoscute.

Potrivit informaţiei The Insider şi Bellingcat, citate de deschide.md, Fedotov (Denis Sergheev) a călătorit şi în Bulgaria. Asta s-a întâmplat în 2014 sau 2015, ancheta prezintă ani diferiţi. El a aterizat în oraşul staţiune Burgas pe 24 aprilie din Moscova. El avea bilet întors pe data de 30 aprilie, dar deja în seara zilei de 28 aprilie el a ajuns în Istanbul de unde a cumpărat un bilet cu destinaţia Moscova. Mai devreme, în aceeaşi zi, în Sofia, a fost spitalizat omul de afaceri bulgar Emelial Ghebrev. El şi-a pierdut cunoştinţa la o recepţie. S-au simţit rău şi fiul lui Ghebrev şi unul dintre managerii de top ai companiei sale.

Toţi trei au fost duşi la spital cu simptome de otrăvire severă. Laboratorul Universităţii din Helsinki, specializat pe arme chimice, au găsit în corpul lui Gherbev urme de doi organofosfaţi. Aceste probe demonstrează că bărbatul a fost otrăvit cu substanţe din clasa „Novichok”. Ancheta nu spune dacă aceeaşi substanţă a fost găsită la ceilalţi doi otrăviţi.

Gherbev a ieşit din comă. Dar starea lui s-a înrăutăţit în luna mai, şi a coincis cu o nouă vizită a lui Sergheev în Bulgaria. Presupusul agent iarăşi a venit pentru trei zile în Bulgaria şi a plecat cu o altă cursă decât cea programată.

Gherbev a supravieţuit. El a adus două versiuni despre motivaţia agentului GRU de a-l otrăvi - compania lui furnizat armament Ucrainei şi Rusia ar putea pretinde la fabrica de arme aflată sub controlul său.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate