Noii recruți, momiți cu un bonus-record pentru a semna contracte cu armata rusă: „Vom fi măcelăriți”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Promisiunea unui bonus-record pentru a semna un contract cu armata rusă a atras doritori din toată Rusia în reginea Samara. Riscurile sunt pe măsură, a relatat Verstka, citată de Kyiv Post.

Recruții ruși sunt ademeniți cu bonusuri uriașe pentru a merge pe front FOTO SHUTTERSTOCK

Oferta unei plăți unice de patru milioane de ruble (40.000 de dolari) a fost valabilă pentru cei care au semnat contracte în perioada 1 ianuarie-1 febriarie 2025.

Doi recrutori din Samara, abordați de jurnaliștii Verstka, au confirmat informația că majoritatea noilor soldați contractuali sunt repartizați în roluri de asalt.

Unul dintre recrutori a precizat că, în timp ce unii recruți din alte regiuni ar putea sluji în poziții mai sigure contra unui bonus mai mic, o mare parte dintre cei care se înrolează în Samara sunt trimiși „la asalt”, un termen asociat cu operațiunile de atac frontal.

Un alt recrutor a declarat pentru publicația citată că cererea este mare: „Vin oameni din toată Rusia. Dată fiind oferta - patru milioane de ruble, plus 50.000 de ruble [500 USD] pe lună timp de nouă luni, nu este surprinzător Până și la Moscova, plăteau jumătate din această sumă, așa că acum toată lumea vine în Samara. Căminele sunt pline.”

O femeie al cărei soț a semnat un contract în Samara în ianuarie a spus că a fost repartizat rapid într-o unitate de fortificație - în esență o altă denumire pentru un grup de asalt. Ea a fost avertizată că majoritatea noilor recruți au fost plasați în roluri similare și că instruirea soțului ei înainte de detașare nu va dura mai mult de două săptămâni.

Trimiși la moarte sigură

Un soldat contractual din Perm a povestit că a mers în Samara pentru a profita de ofertă, dar s-a retras în ultimul moment.

„Cu două ore înainte de a ne trimite pe front, ne-au spus că «s-a zis cu noi» și că vom fi măcelăriți dacă mergem într-un grup de asalt”, a spus el. „Aceștia sunt bani ușori, acești patru milioane. Firește, trimit oameni la moarte. Nimeni nu oferă pe degeaba patru milioane de ruble.”

Un alt soldat a spus că unor recruți li se oferă doar două zile de antrenament înainte de a fi trimiși în luptă.

„Băieții mei au plecat recent [au fost dislocați în prima linie] și doar 2 din 50 s-au mai întors”, a spus el.

Potrivit Verstka, bonusul-record provine în cea mai mare parte din bugetul regional, și anume 3,6 milioane de ruble, în timp ce restul până la patru milioane este suportat de Ministerul Apărării.

Potrivit guvernului regional, noii recruți au posibilitatea să câștige până la șapte milioane de ruble (70.000 de dolari) în primul lor an de serviciu.

Nu doar soldații beneficiază de pe urma intensificării eforturilor de recrutate. Autoritățile regionale din Samara au alocat 97 de milioane de ruble (97.000 de dolari) în 2024 pentru salariile recrutorilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!