Nina Ştanski, „ministrul de Externe“ de la Tiraspol, îi cere lui Vladimir Putin să anexeze Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Misterioasa“ şefă a diplomaţiei de la Tiraspol face apel la preşedintele rus, Vladimir Putin, să anexeze regiunea separatistă din stânga Nistrului.

Nina Ştanski, are 36 de ani, şi de doi ani conduce „ministrul de Externe“ al regiunii separatiste Transnistria. Din această poziţie, frumoasa politician i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să anexeze, după modelul Crimeei, regiunea separatistă din stânga Nistrului şi să facă din „ţara ei“ următoarea sa „cucerire“ în Europa de Est, scrie „Daily Mail“.

„Suntem bucuroşi să afirmăm că rezultatul referendumului din Crimeea coincide cu rezultatul referendumului organizat în Transnistria, în 2006, când 97% dintre votanţi au ales independenţa şi alipirea voluntară la Rusia“, a declarat Nina Ştanski. „Ne considerăm o parte din lumea rusească. Nu ne diferenţiem de ruşi şi de civilizaţia rusă. Dorinţa oamenilor de unitate nu poate fi oprită“,  a adăugat ea.

Pregătită să se alăture Rusiei

Într-un interviu acordat corespondentului Televiziunii Române la Moscova, Liviu Iurea, Nina Ştanski, susţine că este „foarte bucuroasă“ că în Rusia se crează şi o bază legislativă care va simplifica alipirea unor teritorii străine în componenţă Federaţiei Ruse. „Vreau să spun că preşedintele Transnistriei a venit cu o propunere legislativă şi a fost adoptată într-o primă lectură de Sovietul Suprem, conform căreia pe teritoriul Transnistriei să funcţioneze legislaţia Federaţiei Ruse. Ani de-a rândul am realizat o armonizare a legislaţiei noastre cu cea rusă şi vă spun cu toată convingerea că sunt pregătiţi să intrăm în componenţă Federaţiei Ruse“, a subliniat „şefa diplomaţiei“ de la Tiraspol.


 
Vicepremierul rus Dmitri Kozak a declarat, ieri, pentru Itar-Tass că guvernul de la Moscova  nu a discutat despre posibila alipire a Transnistriei la Federaţia Rusă. În urmă cu o săptămână, Parlamentul de la Tiraspol a expediat o adresă preşedintelui Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), în care solicită examinarea posibilităţii de aderare a regiunii separatiste, parte a Republicii Moldova, la Rusia. „Guvernul nu a discutat aceast subiect cu mine“, a afimat Kozak. Solicitarea Transnistriei a venit ca urmare a unui proiect de lege propus de deputaţii Partidului „Rusia Dreaptă“ cu privire la simplificarea procedurii de anexare a unor noi teritorii la Federaţia Rusă.

Nina are şi origini româneşti

Nina Ştanski s-a mai confesat reporterului TVR că a studiat trei ani limba română şi că are origini moldoveneşti. „Bunica mea este moldoveancă. În familia mea se vorbea moldoveneşte. Se scria în grafia moldovenească (chirilică n.r). Ştiu foarte bine ce este limba moldovenească şi ce este limba română“.

La sugestia reporterului că ar putea avea dreptul să primească paşaport românesc, Nina Ştanski respinge repede afirmaţia:  „De ce aş avea nevoie de un paşaport românesc, dacă eu sunt cetăţean al Federaţiei Ruse şi locuiesc acasă la mine. Nu am niciun obstacol să călătoresc în România. Sunt convinsă că, dacă vin la dumneavoastră, în România nu voi întâmpina nicio problemă ca posesor de paşaport al Federaţiei Ruse“.

Cine este Nina Ştanski

Nina Ştanski s-a născut la 10 aprilie 1977, în oraşul Tiraspol. A absolvit facultatea de juridică a Universităţii de stat „T.G.Şevcenco”. În perioada 2002-2009 a activate lucrat în cadrul Sovietului Suprem de la Tiraspol, iar în 2009 – 2011 a fost consilier al actualului lider transnistrean, Evgheni Şevciuc. La 24 ianuarie 2012 a fost numită „ministru de Externe”. Nu se cunosc prea multe detalii despre viaţa ei privată, nu este căsătorită, dar are o fiică. Potrivit unei biografii romanţate care circulă prin stânga Nistrului, şi-a început cariera ca top model la Bender. Apoi a continuat ca manechin în Cipru.

Vestul îşi face griji pentru Transnistria

În ultimele zile, toto mai mulţi oficiali occidentali şi-au exprimat îngrijorarea faţă de o posibilă invazie rusească, după modelul Crimeea, în Transnistria.  

Generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor NATO din Europa. A declarat că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să îşi repoziţioneze forţele militare şi să intensifice capacitatea de reacţie, în contextul riscului unei intervenţii ruse în regiunea separatistă Transnistria şi în estul Ucrainei.

„Este absolut suficientă forţă rusă poziţionată la graniţa estică a Ucrainei pentru a ocupa Transnistria dacă se ia o astfel de decizie şi acest lucru este extrem de îngrijorător. Rusia acţionează mult mai mult ca un adversar decât ca un partener“', a afirmat generalul Breedlove. Cancelarul german Angela Merkel i-a cerut preşedinteului rus Vladimir Putin, într-o discuţie la telefon, să nu încerce să destabilizeze Republica Moldova, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Steffen Seibert.
 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete