Navalnîi, ironic cu regimul Putin după ultimele trei anchete penale deschise împotriva sa: „21 de anchetatori se ocupă de asta. Sunt un geniu al răului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi FOTO EPA-EFE

Opozantul politic rus încarcerat Aleksei Navalnîi a anunţat într-un mesaj postat pe Instagram că este vizat în trei noi anchete penale, în care este acuzat de deturnarea „tuturor donaţiilor” făcute organizaţiei sale anticorupţie, de înfiinţarea unei grupări care „aduce atingere dreptului persoanelor” şi de insultarea unui judecător într-un proces recent, relatează AFP, potrivit news.ro.

Opozantul, în vârstă de 44 de ani, a declarat că a fost vizitat în celulă de către un inspector al Comitetului rus de anchetă, însărcinat cu principalele anchete penale.

„Mi-a spus că în scumpa noastră Rusie se anchetează trei noi cazuri grave. Şi că 21 de anchetatori se ocupă de asta, la cel mai înalt nivel. Iar în fiecare dintre ele, infractorul sunt eu”, scrie el.

„Puternica mea organizaţie infracţională ia amploare. Comit tot mai multe fapte penale”, ironizează el, adăugând că este „un geniu” al răului.

Încarcerat în ianuarie, la întoarcerea în Rusia după ce a fost îngrijit în Germania în urma unei otrăviri cu Noviciok de care acuză Kremlinul, Navalnîi a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă denunţat de opoziţie.

El îşi ispăşeşte pedeapsa într-o închisoare din regiunea Vladimir, situată la aproximativ 100 de kilometri est de Moscova, unde a făcut în aprilie greva foamei, în semn de protest faţă de condiţiile de detenţie.

După arestarea sa, urmată de manifestaţii reprimate dur de poliţie, autorităţile ruse şi-au sporit presiunile împotriva mişcării anticorupţie a opozantului.

Justiţia rusă examinează în prezent o cerere de clasare a organizaţiei Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK) şi a birourilor regionale ale lui Navalnîi drept „extremiste”, ceea ce îi expune pe membrii şi colaboratorii sîi unor pedepse dure.

Odată cu apropierea alegerilor legislative, prevăzute în septembrie, Parlamentul rus urmează să adopte marţi, în a doua lectură, o lege care le interzice persoanelor implicate în organizaţii „extremiste” să participe la alegeri.

Echipa lui Aleksei Navalnîi denunţă o manevră care vizează să interzică accesul susţinătorilor acestuia în alegeri - în contextul în care popularitatea preşedintelui rus Vladimir Putin este în declin, din cauza unei stagnări economice.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum