NATO și UE denunță așa-zisele alegeri prezidențiale din Rusia: „Nu sunt libere și nici corecte”

0
Publicat:

Așa-zisul scrutin prezidențial organizat de vineri până duminică în Rusia nu poate fi considerat „corect” sau „democratic”, au anunțat UE și NATO.

Afiș de propagandă în Rusia FOTO EPA-EFE

„Alegerile din Rusia nu vor fi nici libere şi nici corecte”, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă.

Alegerile libere necesită „pluralism, mai multe liste (de candidaţi, n. red.), discuţii deschise şi o presă liberă şi independentă”, ceea ce nu este cazul în Rusia, a argumentat șeful Alianței Nord-Atlantice.

Un purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE a apreciat la rândul său că este „foarte dificil” să considere aceste alegeri, care ar urma, fără surprize, să-l reconfirme pe Vladimir Putin la conducerea Rusiei sub masca de președinte, drept un scrutin „corect, liber şi democratic”. Cu toate acestea, el a subliniat că decizia de a recunoaşte sau nu „scrutinul” rămâne la latitudinea celor 27 de state membre UE.

Un „uzurpator”

În acelaşi timp, UE şi NATO au denunţat drept „ilegală” desfăşurarea acestor așa-zise alegeri în teritoriile capturate şi anexate de Rusia în Ucraina. Este vorba de părți din regiunile Lugansk, Doneţk (est), Herson şi Zaporojie (sud), precum şi peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014.

În consecinţă, „pot spune deja că rezultatul acestor alegeri” în aceste teritorii „nu va fi recunoscut” de UE, a precizat purtătorul de cuvânt citat.

Iulia Navalnaia, văduva opozantului politic rus Aleksei Navalnîi, decedat în închisoare la 16 februarie în condiţii cel puţin suspecte, le-a cerut miercuri liderilor occidentali să nu recunoască așa-zisele alegeri prezidenţiale din Rusia.

„Fac apel la liderii politici occidentali să ajute cetăţenii ruşi care se opun bandei lui Putin”, a scris ea într-un editorial publicat în „The Washington Post”. „Lumea trebuie să înţeleagă în sfârşit că Putin nu e cine pretinde că este, el este un uzurpator, un tiran, un criminal de război şi un ucigaş”, subliniază Iulia Navalnaia.

Ucraina a cerut joi comunităţii internaţionale să respingă rezultatul așa-ziselor alegeri prezidenţiale organizate de Kremlin, calificându-le drept o „farsă”.

Putin caută să fie cel mai longeviv conducător al Rusiei

Așa-zisele alegeri prezidenţiale din Rusia, extinse pentru o perioadă de trei zile, încep vineri cu deschiderea secţiilor de votare din Extremul Orient la ora locală 08.00 şi se încheie duminică odată cu închiderea secțiilor de votare în enclava Kaliningrad la ora locală 20.00

Un eveniment pentru declararea lui Putin drept triumfător a fost programat deja pentru luni pe stadionul Lujniki din Moscova. Kremlinul caută să obțină pentru liderul autoritar rus un rezultat mai bun decât cel anunțat (76,69%) la ultimele așa-zise alegeri prezidențiale, acum șase ani.

În vârstă de 71 de ani, Vladimir Putin mai poate „candida” pentru alte două mandate de șase ani la Kremlin în baza unei modificări a Constituției Federației Ruse care a presupus eliminarea celor patru mandate de până acum.

Dacă va rămâne la Kremlin până în 2036, Vladimir Putin va fi cel mai longeviv conducător din istoria Rusiei, devansându-i pe țarul Petru cel Mare și dictatorul sovietic Iosif Stalin, care s-au aflat la putere timp de 32, respectiv 30 de ani.

Trei „contracandidați” au fost acceptați pentru Putin în pretinsul scrutin actual, dar niciunul dintre ei nu contestă războiul și nu îl critică pe liderul de la Kremlin.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL