Nadejda Tolokonikova, membră a Pussy Riot : Am fost eliberate pentru imaginea Rusiei, înainte de Olimpiadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nadejda Tolokonikova, una dintre membrele grupului contestatar rus Pussy Riot, care a fost eliberată luni dintr-un centru de detenţie din Siberia, a declarat că eliberarea sa nu este un gest umanitar, având legătură doar cu îmbunătăţirea imaginii Rusiei înainte de Olimpiada de Iarnă.

"Odată cu apropierea Olimpiadei (ce va avea loc la Soci, în februarie 2014, n.r.), Vladimir Vladimirovici (Putin) nu doreşte ca proiectul lui preferat să fie distrus", a declarat Tolokonikova, în vârstă de 24 de ani, vineri, în timpul unei conferinţe de presă, organizată la aeroportul Vnukovo, Moscova, potrivit Reuters.

"Dezgheţul nu are nimic de-a face cu umanismul. Autorităţile au făcut acest lucru doar la presiunea societăţii ruseşti şi occidentale (...) şi mă tem că reprimarea ar putea fi şi mai dură după Olimpiadă", a spus tânără, în timpul conferinţei de presă, la care a fost prezentă şi Maria Alehina, cealaltă membră eliberată a grupului.

Săptămâna trecută, Vladimir Putin l-a amnistiat şi pe fostul magnat al petrolului Mihail Hodorkovski, considerat de adversarii regimului de la Kremlin drept un adversar politic, după ce a petrecut peste zece ani în închisoare.

Cele două tinere, eliberate luni dintr-un centru de detenţie din Krasnoiarsk (Siberia), ispăşeau o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru "huliganism", după ce au cântat, în februarie 2012, ceea ce ele au numit drept "o rugăciune punk" împotriva preşedintelui Vladimir Putin, în Catedrala "Hristos Mântuitorul" din Moscova.

În timp ce pedeapsa lor urma să se termine în martie 2014, cele două femei, ambele mame ale unor copii mici, au fost amnistiate săptămâna trecută în virtutea unei legi aprobate de Parlamentul rus la împlinirea a 20 de ani de la adoptarea Constituţiei.

A treia femeie care făcea parte din grupul Pussy Riot, Ecaterina Samuţevici, a fost eliberată în octombrie 2012.
 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa