Moscova reacționează la declarațiile lui Trump privind amânarea summitului de la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a venit cu clarificări ale perspectivei Moscovei privind pregătirile summitului de la Budapesta după ce președintele american Donald Trump a dat de înțeles că se amână, întrucât nu dorește ca acesta să fie „degeaba”.

„Noi afirmăm că pregătirile summitului continuă”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, adăugând că nu vede niciun „obstacol major” și totuși, admiţând că este vorba despre un „proces dificil”, relatează agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat că data summitului nu a fost stabilită. El a apreciat că acesta va avea loc în cele din urmă, „însă necesită o pregătire minuţioasă”.

Peskov a denunțat totodată „multitudinea de zvonuri, majoritatea nefondate” răspândite în legătură cu acest summit, după ce presa americană a scris despre un blocaj în discuțiile premergătoare între ruși şi americani asupra încheierii războiului din Ucraina, în special refuzul Rusiei privind un armistiţiu înaintea reluării negocierilor.

Reuters a relatat că Moscova a transmis Statelor Unite în weekend un document informal prin care îşi menţine poziţiile formulate la primul summit Trump-Putin, între care revendicarea controlului rusesc asupra regiunii Donbas, pe care armata rusă o ocupă doar parțial.

După discuţia telefonică pe care Trump a avut-o joia trecută cu Putin, înaintea întrevederii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, preşedintele american a transmis că „au fost făcute mari progrese” către încheierea războiului ruso-ucrainean şi că va avea un nou summit cu omologul său rus, la Budapesta, în următoarele două săptămâni.

Însă marţi Trump a revenit asupra acestui anunţ şi a dat de înţeles că acest summit se amână, întrucât nu doreşte discuţii „degeaba” şi nici să „piardă timpul”. El nu a exclus totuși ca summitul să aibă loc și a precizat că SUA vor avea o imagine mai clară în două zile.

Reacţionând faţă de această declaraţie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că „nimeni nu vrea să piardă timpul, nici preşedintele Trump, nici preşedintele Putin”. El a subliniat că, pentru a da rezultate, este necesară o bună pregătire în prealabil, aceasta având rolul de a oferi o anumită claritate asupra agendei discuţiilor şi a înţelegerilor ce pot rezulta.

Secretarul de stat american Marco Rubio şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov au amânat la rândul lor o întâlnire la Budapesta premergător summitului Trump-Putin.

Viceministrul rus Serghei Riabkov a confirmat miercuri că nu s-a convenit asupra unei întâlniri Lavrov-Rubio. Pe de altă parte, el a criticat „tentativele deliberate ale opozanţilor încheierii unui acord (privind Ucraina) de a reduce şansele de a-l obţine”, o trimitere la susţinătorii europeni ai Ucrainei care fac apel la un armistițiu

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta