Moscova acuză Washingtonul de „distorsionare a realităţii“ în cazul Snowden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova a acuzat marţi Washingtonul de „distorsionare a realităţii", deoarece acesta a pus sub semn de întrebare summitul bilateral dintre preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Vladimir Putin, după ce Rusia i-a acordat azil lui Snowden, relatează AFP.

„Administraţia americană pune sub semn de întrebare un contact bilateral de cel mai înailt nivel. Consider că este o distorsionare absolută a realităţii, o privire asupra lumii printr-o oglindă deformată", a declarat viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov.

Statele Unite s-au declarat „extrem de dezamagite" de decizia Moscovei, la 1 august, de a-i acorda azil lui Edward Snowden, care aproape o lună s-a aflat în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova.

Ca urmare a deciziei Rusiei, Statele Unite au anunţat că reflectează asupra menţinerii pe agendă a summitului ruso-american prevăzut la începutul lui septembrie.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a anunţat luni că autorităţile americane "continuă să evalueze utilitatea" acestei întrevederi bilaterale dintre Barack Obama şi Vladimir Putin, înainte de summitul G20, la Sankt Petersburg.

Washingtonul i-a cerut de mai multe ori Rusiei să-l extrădeze pe informaticianul şi fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, acuzat de spionaj.

Moscova "nu înţelege de ce Statele Unite amplifică scandalul lui Snowden", a declarat Riabkov, subliniind că rolul Rusiei în acest caz este "pur umanitar".

Rusia speră că Washingtonul va lua o decizie care "nu va aduce prejudicii relaţiilor" ruso-americane, a adăugat el.

Până în prezent, Rusia „nu a primit nici un semn din partea Washingtonului cu privire la luarea unei decizii asupra summitului de la Moscova", a afirmat Riabkov.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani