Medvedev lansează o ameninţare voalată către Occident şi acuză Kievul că pune la cale un Cernobîl la centrala de la Zaporojie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Politicieni ruşi au respins vineri cererile ţărilor G7 ca Rusia să restituie Ucrainei controlul centralei atomice de la Zaporojie, în timp ce fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev i-a acuzat pe „sceleraţii” de la Kiev că doresc să creeze un nou Cernobîl şi a lansat o ameninţare voalată la adresa aliaţilor occidentali ai Ucrainei, consemnează agenţiile Reuters, EFE şi DPA.

„Sceleraţii de la Kiev şi susţinătorii lor par să fie dispuşi să pună la cale un nou Cernobîl”, a scris pe Telegram Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi premier rus, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, potrivit Agerpres

„Rachetele şi proiectilele de artilerie cad tot mai aproape de reactorul centralei nucleare de la Zaporojie şi de instalaţiile de stocare a izotopilor radioactivi. Ei spun că a fost Rusia (cea care atacă). Iese în evidenţă chiar şi pentru publicul rusofob naiv că aceasta este 100% o minciună. Nici măcar ONU nu o crede”, a adăugat Medvedev.

„Ei spun că aceasta se întâmplă din pură întâmplare, un fel de «nu am avut intenţia». Ce pot spune? Să nu uităm că şi Uniunea Europeană are centrale nucleare. Iar accidente se pot întâmpla şi acolo”, a continuat oficialul rus, declaraţie comentată de Reuters ca o ameninţare voalată la adresa Occidentului.

Centrala de la Zaporojie se află sub controlul trupelor ruse încă de la începutul agresiunii militare asupra Ucrainei, dar personalul centralei este ucrainean. Mai multe instalaţii ale sale au fost lovite în ultimele zile de obuze sau de rachete despre care nu este clar de unde provin.

Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru aceste atacuri, în timp ce trupele ruse au lansat din apropierea acestei centrale bombardamente de artilerie, mizând pe faptul că armata ucraineană nu ar risca să atace acel perimetru.

Totuşi, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a semnalat că analizele preliminare efectuate de experţii săi indică faptul că nu există „o ameninţare imediată” de securitate nucleară după recentele atacuri, deşi acestea au provocat unele pagube instalaţiilor şi i-au limitat conexiunile la reţelele electrice.

În acest timp, politicieni ruşi de rang înalt au respins cererea statelor din G7 ca Rusia să restituie Ucrainei controlul centralei atomice de la Zaporozjie.

„Nu şi din nou nu”, a spus Konstantin Kosacev, vicepreşedinte al camerei superioare a parlamentului rus, Consiliul Federaţiei. Acelaşi refuz a fost exprimat şi de preşedintele comisiei de politică externă a Dumei de Stat, Leonid Sluţki, care în plus a acuzat Ucraina de ''terorism nuclear''. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva