Mărturia unuia dintre soldații nord-coreeni luați prizonieri în Kursk. Cum a ajuns să lupte în Rusia împotriva Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat o nouă înregistrare video, în care unul dintre cei doi soldați nord luați prizonieri în regiunea Kursk este interogat de serviciile de informații ucrainene prin intermediul unui translator, relatează Ukrainska Pravda.

Prizonierii nord-coreeni se află în custodia serviciilor de securitate ucrainene FOTO PROFIMEDIA

Soldatul nord-coreean luat prizonier de soldați din Forțele de Operațiuni Speciale - cel mai tânăr dintre cei doi soldați nord-coreeni răniți care au fost capturați vii de forțele ucrainene - a povestit că a ajuns în Rusia după ce a călătorit cu un feribot și apoi cu trenul. A făcut parte dintr-un grup de circa 100 de soldați.

Soldatul spune că a intrat în armata Coreei de Nord ca recrut și servea într-un batalion de recunoaștere. Susține că nu știa că este trimis la război și nici cine este inamicul, și că el personal nu a primit instruire. În schimb, unii compatrioți au fost pregătiți să opereze echipamente grele rusești.

Întrebat despre pierderile armatei nord-coreene, el a spus: „Au fost multe victime”.

El a mai menționat că mama lui nu știe unde se află în prezent. Întrebat ce știe despre lumea din afara Coreei de Nord, soldatul a răspuns: „Foarte puțin”.

Întrebat dacă știe ceva despre Coreea de Sud, spune: „Tot ce știu este că Coreea de Sud are mai puțini munți decât Coreea de Nord”.

Pe 11 ianuarie, două unități ucrainene au capturat separat doi soldați nord-coreeni răniți în regiunea Kursk.

Contingentul nord-coreean din Rusia, estimat la 12.000 de soldați, suferă rate ridicate de victime și, în acest ritm va fi scos din luptă până la jumătatea lui aprilie 2025, au apreciat analiștii de la Institutul pentru Studiul Războiului, într-un raport de zilele trecute.

Trupele nord-coreene au înregistrat aproximativ 92 de victime pe zi de când au fost introduse în luptă în decembrie, pentru a recupera teritoriul rus de la forțele ucrainene aflate într-o ofensivă în regiunea de graniță a Rusiei. 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat la începutul lunii ianuarie că 3.800 de soldați nord-coreeni au fost uciși sau răniți în luptele din Kursk.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul