Liderul laburist Keir Starmer şi fostul premier britanic David Cameron, incluşi pe lista de sancţiuni a Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Regimul de la Moscova a interzis, luni, intrarea pe teritoriul rus unui număr suplimentar de 39 de personalităţi britanice - între care liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer şi fostului premier britanic David Cameron - răspunzând astfel unor sancţiuni care i-au fost impuse din cauza invaziei din Ucraina, relatează AFP.

Pe această nouă listă, publicată pe site-ul Ministerului rus de Externe, se află nume ale unor lideri politici, jurnalişti şi antreprenori.

Între aceştia se află numele deputaţilor laburişti Keir Starmer, David Lammy şi Lisa Nandy, dar şi unor politicieni scoţieni şi jurnalişti de la BBC şi de la mari ziare britanice.

Potrivit Ministerului rus de Externe, personele sancţionate ”contribuie la politica ostilă a Londrei vizând să ne diabolizeze ţara şi să o izoleze pe scena internţaională”.

”Faptele dăunătoare ale Marii Britanii care alimentează rusofobia, prin difuzarea unor informaţii false despre ţara noatră şi prin susţinerea regmului neonazist de la Kiev, vor antrena o reacţie fermă şi adecvată a părţii ruse”, ameninţă ministerul.

De-acum peste 250 de personalităţi britanice, în frunte cu Boris Johnson, sunt private în mod oficial de vize de intrare pe teritorul rus.

Moscova a invadat militar Ucraina la 24 februarie. Acest asalt a condus la impunerea unor sancţiuni occidentale fără precedent Rusiei, care a ripostat prin măsuri similare.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații