Liderul cecen Ramzan Kadîrov spune că foşti mercenari ai Wagner se antrenează cu trupele sale

0
Publicat:

Un grup mare de foşti mercenari ai Wagner din Rusia a început să se antreneze cu forţele speciale din regiunea Cecenia din sudul Rusiei, a declarat luni liderul cecen Ramzan Kadîrov.

Ramzam Kadîrov, liderul cecen

Wagner a jucat un rol proeminent în unele dintre cele mai aprige lupte ale războiului declanşat de Rusia în Ucraina, dar viitorul său a fost pus sub semnul întrebării atunci când liderul Evgheni Prigojin a fost ucis în urma prăbuşirii unui avion în august, la două luni după ce a condus o scurtă revoltă împotriva establishment-ului rus de apărare.

Kadîrov a precizat într-un mesaj pe Telegram că un grup mare de foşti luptători ai Wagner se antrenează intensiv cu forţe speciale cecene Ahmat.

"Mă bucur că astăzi rândurilor faimoasei unităţi (Ahmat) li s-au alăturat combatanţi care au o experienţă excelentă de luptă şi s-au dovedit a fi războinici curajoşi şi eficienţi", a spus el.

"Sunt încrezător că în bătăliile viitoare se vor ridica pe deplin la înălţimea reputaţiei lor", a adăugat Ramzan Kadîrov.

El a publicat un video, însoţit de muzică emoţionantă, care arată soldaţi în pregătire de luptă, inclusiv unii purtând însemne Wagner pe uniforme şi măşti pe feţe. Kadîrov a spus că exerciţiile au inclus trageri, medicină de război şi antrenamente pentru lunetişti, mitraliori, genişti şi artilerişti.

Nu este clar câţi luptători Wagner au luat parte la exerciţii sau dacă vreunul dintre ei va rămâne în forţele cecene după încheierea antrenamentului.

După moartea lui Prigojin, Kremlinul a respins ca fiind o "minciună absolută" sugestiile că acesta ar fi fost ucis la ordinele preşedintelui Vladimir Putin pentru a-l pedepsi din cauza revoltei din iunie. Rusia nu a publicat încă rezultatele anchetei privind accidentul aviatic fatal.

Putin a trecut ulterior la aducerea luptătorilor Wagner sub controlul statului, ordonându-le să semneze un jurământ de credinţă, iar Kremlinul a declarat în repetate rânduri că grupul nu există ca entitate juridică.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani