Lavrov spune că Rusia e gata pentru pace, dar justifică uciderea civililor în Kiev: „Au dreptul să atace”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a anunțat că Moscova este gata să încheie un acord pentru a pune capăt războiului în Ucraina, potrivit unor fragmente dintr-un interviu pentru un canal de televiziune american, date publicităţii joi.

Serghei Lavrov/FOTO: Profimedia

Lavrov a declarat pentru CBS joi, 24 aprilie, că președintele Donald Trump „vorbeşte despre un acord şi noi suntem gata să încheiem un acord, însă unele elemente specifice mai trebuie şlefuite”.

Sunt mai multe semne care arată că noi mergem în direcţia bună”, a mai spus el, într-un moment în care dificilele negocieri întreprinse de preşedintele american se lovesc de problema peninsulei Crimeea, potrivit Agerpres.

Întrebat cu privire la noul val de lovituri asupra Ucrainei lansat în timpul nopţii de miercuri spre joi şi care a făcut cel puţin 12 morţi şi zeci de răniţi la Kiev, Lavrov a răspuns: „Noi vizăm doar obiective militare sau infrastructuri civile utilizate de armată”.

Dacă era vorba de o ţintă utilizată de armata ucraineană, Ministerul Apărării (rus), comandanţii de pe teren, au dreptul să le atace”, a spus Lavrov.

Tot joi, Trump a anunțat că a stabilit o dată limită pentru a obţine un acord de pace între Rusia şi Ucraina, iar această dată se apropie, dar nu a precizat-o.

Am propria mea dată limită şi dorim ca aceasta să fie rapidă”, a declarat Trump presei înaintea unui dejun de lucru la Casa Albă cu premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, potrivit Agerpres.

Acesta crede „cu tărie” că ambele țări doresc pacea, „dar trebuie să se aşeze la masă” pentru negocieri, a adăugat el despre cele două ţări aflate în război. „De mult timp aşteptăm”, a completat preşedintele american.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!