Lavrov consideră o „crimă” să lase vorbitorii de rusă sub „junta” lui Zelenski și respinge negocierile la Vatican

0
0
Publicat:

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va permite ca vorbitorii de limbă rusă din Ucraina să rămână sub conducerea a ceea ce el a calificat drept o „juntă” condusă de preşedintele Volodimir Zelenski. 

Serghei Lavrov are îndoieli cu privire la alegerea Vaticanului pentru negocieri. FOTO EPA EFE jpg

Ar fi o „crimă" ca Rusia să permită să se întâmple acest lucru, consideră Lavrov, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres.

Serghei Lavrov a precizat că modalitatea cea mai simplă de a soluţiona conflictul ar fi ca comunitatea internaţională să ceară Ucrainei să anuleze legile care-i discriminează pe vorbitorii de limbă rusă.

Ucraina a negat însă orice astfel de discriminare.

Potrivit Reuters, comentariile lui Lavrov evidenţiază insistenţa Rusiei, în orice negocieri de pace, de a pune aceleaşi cerinţe pe care le-a formulat chiar la începutul războiului. 

„Nu ar fi foarte elegant ca ţările ortodoxe să discute pe pământ catolic”

Vineri, ministrul de externe rus a exprimat însă îndoieli cu privire la alegerea Vaticanului ca loc potenţial pentru o a doua întâlnire ruso-ucraineană, după ce Papa Leon al XIV-lea, Statele Unite şi Italia au prezentat această idee, au consemnat Reuters şi AFP.

„Nu ar fi foarte elegant ca ţările ortodoxe să discute pe pământ catolic probleme legate de eliminarea cauzelor profunde" ale conflictului din Ucraina, a menţionat Serghei Lavrov, adăugând că nici chiar Vaticanului nu i-ar fi „prea comod" să le găzduiască.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate