Kremlinul susține că alegerile şi referendumul din Republica Moldova nu au fost corecte şi că rezultatele ridică multe întrebări

0
Publicat:

Alegerile din Republica Moldova nu au fost libere şi rezultatele arată o creştere "greu de explicat" a numărului de voturi în favoarea preşedintei Maia Sandu şi a Uniunii Europene, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului FOTO: arhivă

O majoritate de 50,18% a votat "da" în referendumul din Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană, arată luni rezultatele aproape finale, după ce Maia Sandu a declarat duminică seară că voturile au fost marcate de ingerinţe din exterior "fără precedent", scrie Agerpres.

Kremlinul a denunţat "anomalii" în numărătoarea voturilor, după ce tabăra pro-UE a ieşit în uşor avantaj luni dimineaţă, în condiţiile în care în cursul nopţii cei care au votat "nu" s-au aflat în frunte.

Dmitri Peskov a solicitat de altfel "probe" privind "acuzaţiile grave" ale preşedintei proeuropene Maia Sandu, care a invocat amestecul în procesul electoral al unor "grupuri criminale, care au acţionat în concert cu forţe străine ostile" intereselor R. Moldova.

Mai multe pentru tine:
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”