Kremlin: Preşedintele Putin nu ar iniţia niciodată o cursă a înarmării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat vineri după-amiază că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu a iniţiat niciodată o cursă de înarmare, după ce republicanul Donald Trump şi-a anunţat planurile de consolidare a arsenalului nuclear al Statelor Unite, transmite Reuters.

Preşedintele Putin a apreciat că nu este nimic surprinzător şi consideră că este absolut normală declaraţia miliardarului republican privind consolidarea arsenalului nuclear al Statelor Unite.

Mai mult, liderul rus a considerat că această declaraţie este în concordanţă cu promisiunile pe care preşedintele-ales le-a făcut în campania electorală.

Putin a apreciat că forţele ruse sunt mai puternice decât ale oricărui alt potenţial agresor.

Republicanul Donald Trump a îndemnat ”să fie o cursă a înarmării”, răspunzând unei solicitări de a oferi clarificări despre mesaju în care a îndemnat la o extindere a capacităţilor nucleare ale Statelor Unite.

”Îi vom întrece în toate şi îi vom depăşi pe toţi”, a declarat Trump într-un interviu pentru MSNBC.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online