Israel: Numai Rusia poate opri programul nuclear al Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serghei Lavrov

Rusia este singurul actor internaţional capabil sã opreascã programul nuclear al Iranului fãrã sã recurgã la forţã sau la sancţiuni împovãrãtoare, a afirmat joi preşedintele parlamentului israelian, Reuven Rivlin, citat de AFP.

'Numai Rusia este capabilã sã opreascã programul nuclear al Iranului fãrã sã recurgã la sancţiuni sau la mijloace militare', a declarat Rivlin în prezenţa ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, în cursul unei vizite efectuate la Moscova, potrivit unui comunicat dat publicitãţii de biroul sãu.

Rusia are 'nu numai posibilitatea, ci şi datoria' sã profite de legãturile sale strânse cu Iranul pentru a convinge Teheranul sã renunţe la ambiþiile nucleare, a adãugat el.

Israelul şi cea mai mare parte a comunitãţii internaţionale acuzã Iranul cã vrea sã se doteze cu arme atomice sub acoperirea uni program civil, fapt respins categoric de autoritãţile de la Teheran.

Statul evreu, prezentat adeseori ca singura putere nuclearã din Orientul Mijlociu, apreciazã cã o eventualã armã atomicã iranianã i-ar ameninţa existenţa şi intenţioneazã sã loveascã instalaţiile nucleare iraniene.

Ministerul rus de Externe a confirmat cã aceastã problemã a fost abordatã în timpul discuţiilor dintre Lavrov şi Rivlin, fãrã sã ofere detalii despre natura exactã a subiectelor de pe ordinea de zi a întâlnirii.

În legãturã cu conflictul din Siria, Rivlin a menţionat cã sprijinul acordat de Rusia preşedintelui Bashar al-Assad, care încearcã din martie 2011 sã înãbuşe în sânge o revoltã cu un caracter tot mai militarizat, ar putea avea efect de bumerang.

'Susţinerea lui Assad va duce la o situaţie în care armele neconvenţionale vor ajunge sã cadã în mâinile organizaţiilor teroriste ce vor ameninţa şi Rusia', a mai afirmat demnitarul israelian.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"