Hodorkovski se teme că Putin împinge Rusia într-o criză economică ce poate alimenta o revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihail Hodorkovski, fostul magnat al petrolului ce a petrecut un deceniu în închisorile preşedintelui Vladimir Putin, a declarat că Rusia se apropie de o criză economică, care ar putea alimenta o revoltă similară revoluţia din 1917. „Mă tem că Putin va cufunda ţara într-o criză mult mai repede decât şi-ar dori mulţi, a declarat Hodorkovski.

„Deteriorarea condiţiilor economice poate declanşa un fel de nemulţumire cum a fost cea care a pus capăt regimului ţarist în Rusia, a spus Hodorkovski, referindu-se la criza care a dus la revoluţia bolşevică ce l-a adus la putere pe Vladimir Ilici Lenin şi a condus la crearea Uniunii Sovietice.

Economia Rusiei se clatină pe marginea prăpastiei, riscă recesiunea din cauza sancţiuni internaţionale impuse ddupă implicarea Rusiei în conflictul din Ucraina.

„Toate regimurile autoritare, în special cele de acest gen care nu se bazează pe o ideologie, ci pe o persoană individuală, sunt extrem de instabile. Pentru a păstra puterea, astfel de lideri autoritari sunt obligaţi să ardă tot în jurul lor, lucru pe care îl face şi Putin acum ", susţine Hodorkovski.

„Integrarea mai strânsă cu Europa este esenţială pentru dezvoltarea Rusiei, a spus el. "Suntem parte din Europa. Toate cultura noastră este europeană. Toate tradiţiile noastre sunt europeane“, a ţinut să precizeze fostul cel mai bogat om din Rusia ce acum se află în exil în Elveţia.

Dar nu numai Hodorkovski a luat calea exilului din cauza climatului politic tot mai dur din Rusia. În ultima vreme s-a constatat un unou val de emigranţi în rândul elitelor ştiinţifice.

Rusia a mai trecum printr-un asemenea exod: după Revoluţia bolşevică din octombrie 1917, dar şi după destrămarea Uniunii Sovietice, de la începutul anilor '90, noteză BBC.

Cel mai recent val de emigranţi s-a înregistrat după măsurile luate împotriva mass-media independente, după realegerea lui Vladimir Putin ca preşedinte în martie 2012. Un raport recent al ONU arată că aproximativ 40.000 de ruşi au solicitat azil în anul 2013, cu 76% mai mult decât în 2012.

În afară de Hordorkovsk, printre cei care au părăsit Rusia se numără fostul campion mondial de şah şi activist al opozitiei, Garry Kasparov, economistul de top Serghei Guriev, jurnaliştii Pavel Durov şi Leonid Berşidski.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani